Atacantul brazilian Bruno Dos Santos Moraes, fratele mai mare al lui Ribeiro Moraes Junior, a semnat un angajament pe doi ani cu Gloria Bistrița.
„Vreau să joc cât mai mult, să fac treabă bună în Liga I. Sigur, fiind atacant, îmi doresc să înscriu de cât mai multe ori. Sunt foarte fericit că voi evolua în aceeași echipă cu fratele meu, este o experiență nouă și interesantă pentru mine. Ne cunoaștem bine, vreau să ne ajutăm reciproc și împreună să ajutăm Gloria. Până acum n-am mai evoluat împreună în fotbalul profesionist, el este și mai tânăr decât mine. Nu m-am gândit vreodată că vom ajunge să jucăm împreună, fotbalul este complex, sunt multe echipe de club, dar sunt foarte bucuros că s-a întâmplat asa”, a declarat Bruno Moraes pentru site-ul oficial al Gloriei Bistrița.
Transferul lui Bruno, O lovitură de imagine
„Pot spune că am dat o lovitură de imagine. Sper ca acest cuplu, Bruno-Junior, să fie revelația campionatului, să fie cel mai tare atac din țara. Ambii sunt bataiosi, au o tehnică bună și calități fizice remarcabile”, a declarat Jean Pădureanu.
Bruno Dos Santos Moraes a jucat la FC Santos (2002-2003), FC Porto (2003-2004, 2005-2008), Vitoria Setubal (2004-2005, 2008-2009), Rio Ave (2009-2010).
Are în palmares Liga Campionilor (2004), două titluri (2004, 2007) și o Cupă a Portugaliei (2005), toate cu FC Porto
Sursa foto: www.acfgloria.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER