Bucurie puștească

Dacă despicăm prea mult firul în patru după Steaua – Roma riscăm să confundăm marfa cu ambalajul. Să nu pretindem de la partidă altceva decât ne-am așteptat. Un amical de ținută cu un adversar care s-a bătut în primăvară pentru lo scudetto, chiar dacă Panucci și Perrotta nu și-au povestit încă toate aventurile din vacanță, o seară agreabilă, un show de prezentare decapotabil și un public mort de curiozitate să vadă noul look al echipei lui Lăcătuș. Cea de după Dică, a lui Dayro Moreno, simplificând paralela între sezoane. Nicio punte de legătură, poate pentru că noi toți am fost pe pistă falsă. Dayro nu putea intra în pielea nimănui, nici a lui Dică, nici a altcuiva, ci doar a lui Dayro. Va veni vremea să cântărim dacă fac paralele noile achiziții, deocamdată principalul transfer în Ghencea pare a fi chiar Dayro. Explicația pentru care chiar și veteranii Rădoi, Ovidiu Petre ori Neaga descoperă cu surpriză că, peste noapte, Steaua e molipsită de mania vitezei. Până și o repunere banală a lui Zapata s-a creionat într-o pasă de gol. Steaua a sedus rețeta de asistență din weekend, a fost regina balului de sâmbătă seară. A redescoperit bucuria puștească a jocului, s-a lepădat de corsetul sintagmei „să mori pe teren”, care-i întunecă fața lui Ienei.