Cristian Bud a marcat primul său gol în tricoul CFR-ului după revenirea în Liga 1 și le-a adus ardelenilor victoria în partida cu CS U Craiova, scor 1-0. Intrat pe teren în minutul 74, Bud a înscris șase minute mai târziu, iar CFR Cluj a obținut trei puncte care le aduc mai multă liniște înainte de startul play-out-ului.
Atacantul de 30 de ani spune că retrogradarea iese din discuție pentru CFR și speră ca echipa sa să încheie anul câștigând un trofeu: Cupa României. CFR e calificată în semifinalele competiției, unde miercurea viitoare o va întâlni pe ASA Târgu Mureș, în manșa tur.
„Mă bucur pentru victorie, pentru că trebuie să facem cât mai multe puncte. Pentru moralul meu e un gol foarte important și îl dedic familiei mele, care a fost tot timpul alături de mine. Nu mă gândesc la retrogradare, nici nu concep așa ceva. Dacă nu ne luau cele 10 punte, ne băteam acolo, în față. Nici nu putem spune că ne luptăm pentru salvarea de la retrogradare. Obiectivul nostru e să câștigăm cât mai multe puncte și să luăm Cupa României. ASA nu cred că e în degringoladă. Dacă va câștiga, cred că își va reveni. Cristian Lopez e golgheterul echipei și un jucător foarte bun. Nu contează dacă îi iau locul, va juca cine este mai în formă și cine crede antrenorul că merită să joace„, a declarat Cristian Bud, pentru Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER