CFR a anunțat lista pentru Europa, iar speranța Cristi Bud a sărit din schemă. Atacantul spune că este un adevărat coșmar și că nu îi vine să creadă. „Cine este nemulțumit, avem noi metode să îl potolim”, avertizează Iuliu Mureșan
„Nu mai intervin modificări în lotul pentru Europa. Am pierdut trei locuri pentru că nu avem jucători formați de club. Am pus doi, un portar foarte talentat și pe Negruț, care seamănă ca stil cu Deac. Lotul este mai valoros decât cel de data trecută”, a declarat Iuliu Mureșan la Sport.ro
De ce lipsește Bud?
„Sunt trei atacanți pe acel post. Bjelanovic revine în zece zile, Sforzini și Traore. Nu puteam să punem mai mulți atacanți. Nu trebuie să se supere nimeni, lista este echilibrată. Cine e nemulțumit, avem metode să îl potolim. Bud e un jucător foarte bun, un puncher, dar a trecut prin momente mai puțin fericite. Dar el va reveni și îl așteptăm să dea iar goluri„, a mai spus președintele CFR-ului „Unirea nu mai există, e trist ce se întâmplat”
„Mi se pare ciudat ce se întâmplă, dar România este țara tuturor posibilităților și în fotbal. E problema Federației. E trist pentru Urziceni că, într-un fel, s-a desființat. Nu e bine că Unirea practic nu mai există sau există… fără valoare”, a încheiat Iuliu Mureșan la Sport.ro
Lista UEFA:
PORTARI Eduard Stăncioiu, Nuno Claro, Călin Tiut
FUNDAȘI Ricardo Cadu, Hugo Alcantara, Ionuț Rada, Leonardo Veloso, Cristian Panin, Edimar Curitiba, Felice Piccolo, Tony Da Silva
MIJLOCAȘI Gabriel Mureșan, Emil Dică, Emmanuel Culio, Dominique Kivuvu, Emmanuel Kone, Rafael Bastos, Ioan Hora, Tomas Costa
ATACANȚI Ferdinando Sforzini, Roberto De Zerbi, Sașa Bjelanovic, Sergiu Negruț, Lacina Traore
Nu sunt pe lista:Nuno Diogo, Peralta, Anselmo, Bud sau Peskovic
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER