Astra a avut o primă parte de sezon foarte bună, fiind pe primul loc în Liga 1, la trei puncte de Steaua, care are însă două mciuri în minus.
Constantin Budescu este unul dintre jucătorii care au contribuit la ascensiunea giurgiuvenilor. Atacantul Astrei nu se sperie de transferurile făcute de rivale.
„Nu mă sperie Keșeru și Mutu. Toate echipele s-au întărit în această perioadă. O să fie un retur mai greu decât turul. Au fost aduși mulți jucători de valoare la toate echipele”, a spus Constantin Budescu, conform Dolce Sport.
Și Andrei Cristea a comentat sosirile lui Keșeru și Adrian Mutu în Liga 1.
„Cred că vor fi motivați, au un nume, au demonstrat în fotbalul european. Mi-aș dori ca și în cupele europene să punem probleme cu acești jucători valoroși”, a spus și Andrei Cristea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER