Buga: „Vreau să-mi găsesc cât mai repede echipă”

Jucătorul rapidist Mugurel Buga a declarat că speră să se transfere cât mai repede, după ce directorul general al acestui club, Constantin Zotta, spusese că Ionuț Stancu, Mugurel Buga și Matos au fost puși pe lista de transferuri.

Mugurel Buga a răspuns și el spuselor directorului general rapidist. "Este decizia clubului și o respect. Vreau să îmi găsesc cât mai repede o echipă pentru că îmi doresc să joc. Mai am de demonstrat multe și îmi pare rău că nu am mai fost dorit în Giulești. Brașovul este o țintă, dar nu vreau să spun mai multe acum", a comentat Buga.

 

"Eu vreau să continuu la Rapid. Nu știam nimic de această decizie. Voi discuta cu domnul Zotta și vom vedea ce decizie se va lua", a declarat Vasco Matos.

 

Fundașul Rapidului, Ionuț Stancu, a afirmat că preferă să fie împrumutat la altă echipă "numai să joace", precizând că suma pe care au cerut-o oficialii clubului "alb-vișiniu"pentru transferul său prea mare.

"Rapid vrea 350.000 de euro + TVA pentru mine. Aceeași sumă i-ar reveni și lui Gică Popescu, care deține jumătate din drepturile federative. Este o sumă prea mare. Aș prefera și să fiu împrumutat pe undeva, numai să joc", a spus Stancu râspunzăndu-i astfel directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, care a sfirmat că jucătorul se află pe lista de transferuri a giuleștenilor.

Publicat: 24 06. 2008, 16:47
Actualizat: 24 06. 2008, 18:30