Bulevardul stenogramei**

Nu că le-aș dori asta neapărat, dar ar fi interesant ca marii conducători ai fotbalului românesc să devină, printr-un soi de miracol, niște oameni simpli, locuind toți pe aceeași scară de bloc, fără fițele și fără pervertirea adusă de afaceri și de intrigile Ligii I. Ar fi probabil cel mai interesant imobil din câte există. Ar fi scara pe care s-ar trăi foarte periculos. Nu se va întâmpla asta niciodată, cât ar fi criza de mare, dar putem măcar să dăm frâu liber imaginației.

La parter ar sta obligatoriu Bucur de la Buzău și primarul Otopeniului. Doar pentru simplul motiv că ei nu și-au putut xpermite niciodată un balcon și au fost obligați să stea cât mai aproape de ieșire, fiind ca și evacuați.

Gigi locuiește, tot obligatoriu, la etajul nouă, aproape ultimul, pentru că deasupra și împotriva tuturor se găsește, ca întotdeauna, Copos. Copos ăsta tocmai are niște probleme pentru că i-a făcut reclamație un arab că ar fi fost sechestrat și violat acolo, la etajul zece. Și cică n-ar fi primul care a pățit asta. Doar bârfe de bloc…

În fine, Gigi îl inundă mereu pe Paszkany, un tip taciturn, dar impunător, care nu vorbește decât cu Jean pe scară. De fiecare dată, cearta de după se încheie cu Gigi spunând: „Da’ care-i problema? Plătesc și gata!”.

În timp ce Gigi îi strigă asta lui Paszkany de pe balcon, ca să audă toată lumea, undeva mai jos, într-o cadă dintr-un alt apartament, lenevește Meme Stoica, tânărul emo, house și hippie al blocului, instalator de profesie. Unul care nu lucrează cu jumătăți de măsură. Ori desfundă tot, ori înfundă tot! Răsfățându‑și cu arătătorul părul de pe piept, Meme cască și se gândește ce cool a fost aseară în discotecă. Nu are chef să meargă la muncă, mai ales că trebuie să parcurgă vreo 50 de kilometri în fiecare zi și nici nu mai e la fel de interesant ca atunci când lucra în București.
 
Grăbit, din bloc iese domnu’ Turcu, tipul cu SUV și celular, care intrigă pe toată lumea. Se zvonește că lucrează la SRI. Acum vreo trei luni a început să acumuleze misterios datorii la întreținere și, spune scara, o dată a putut fi văzut la ușă la Gigi cerând un pic de zahăr.

În fine, Turcu iese din bloc și, pășind grăbit pe trotuar, aproape că se împiedică de picioarele lui Penescu. Întins sub Loganul său, Corneluș meșterește ceva, pentru a mia oară, la automobilul pe care-l iubește mai mult decât pe el însuși. I se vede doar lanțul de la gât, cerul gurii și două carii care probabil au devenit deja dureroase. Fredonează imperturbabil „Câte-un pic, pic, pic…”, în timp ce se screme strângând un șurub.

Pe bancă, în fața scării, cu o cipilică albastră, Jean Pădureanu stă la aer gândind la o iubită de demult. Nurii Gloriei… Lângă el, Horoba șade servil, ca un fel de Moștenescu în serialul ăla cu vecinii. Așteaptă o clipă de atenție din partea lui Jean ca pe o armată a salvării. Atenție care vine în următoarea secundă! Jean plescăie și vorbește sfârșit: „Drăguță, fii te rog amabil și mergi mata până la chioșcu’ de ziare și ia-mi un Sportu’”.

Horoba pleacă plin de elan până la colț. „Dă și mie un Sportu’, mă Iancule! Oho, da  ce-ai slăbit!”. Marian Iancu zâmbește, se apleacă peste ziare și spune conspirativ: „Pentru că pun bani deoparte pentru întreținere că luni vine iar Sandu să-mi citească apometrele”.

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Totul și toate legate de această scară se încheie cu Mitică Dragomir. Om de serviciu cu vastă practică, el rezolvă tot ce e murdar. Face regulile de bună conviețuire și, dacă apare poliția sau procuratura pentru cine știe ce motiv, Mitică se pune în dreptul intrării, agitând din mâini și sprâncene: „Vedeți-vă domnilor de treabă că nu s-a întâmplat nimic aici. Toată lumea e model! N-a greșit, domnule, nimeni!”.