Bundesliga, model pentru Liga 1!** ‘Așa au procedat germanii pentru a ieși din criză după dezastrul din 2000’
Fostul oficial al FRF, Ionuț Lupescu a vorbit despre situația actuală a campionatului și despre infrastructura cluburilor din Liga 1.
„Kaiserul” a dat exemplul Germaniei, acolo unde investiția în academiile de juniori a devenit obligatorie după Campionatul European din 2000.
„Talente încă există în România, dar, din păcate, nu prea există antrenori pentru copii și juniori și iată că avem de suferit. Iar aceia care încă mai profesează sunt extrem de prost plătiți.
Un exemplu bun e Germania, care, după Campionatul European dezastruos din 2000, au obligat cluburile să investească în academii, și iată unde au ajuns. Și la noi se poate face acest lucru, dar e nevoie de voință din partea conducerii Federației și a Ligii, însă acest lucru nu se dorește decât la nivel de declarații.
Echipa națională depinde de jucătorii din campionatul intern, pentru că stranierii sunt din cei în ce mai puțini. Dacă ai un campionat slab, iar stranierii care sunt pe afară nu joacă, ai o mare problemă„, a spus Ionuț Lupescu la Dolce Sport.