Fundașul lui Poli Timișoara, Ovidiu Burcă, se pune bine cu conducerea administrativă a clubului, despre care spune că are meritul cel mai mare în rezultatele pe care le-au obținut bănățenii în turul de campionat. „Meritele pentru faptul că echipa e neînvinsă revin în primul rând conducerii, care a avut o viziune foarte bună. În fotbal, investești astăzi, dar roadele le poți vedea peste câțiva ani. Apoi, au fost cei doi antrenori, Petrovic și Contra”, a declarat fostul dinamovist.
De asemenea, Burcă speră ca la vară Timișoara să termine pe primul loc și să meargă în grupele Ligii Campionilor. „Sper să câștigăm campionatul”, a încheiat fundașul alb-violeților.
Patronul a revenit la sentimente mai bune față de tine? Am avut o discuție bărbătească la telefon, așa cum consider că ar fi trebuit să fie de la început. Sunt anumite lucruri care trebuie spuse în față și nu prin intermediul presei. Îi înțeleg până la un anumit punct și dânsului ieșirea, pentru că, într-adevăr, o victorie la Bistrița ar fi însemnat foarte mult. Nu am de ce să mai fiu supărat, am reglat ce am avut de reglat cu dânsul și eu consider că e încheiat acest episod.
Ai primit vreo asigurare că o astfel de ieșire publică nu se va mai repeta? Nu am primit nicio asigurare. Nu pot eu să îi spun domnului Iancu să se poarte într-un fel sau altul. Dar, cât timp am stat la Poli, mi-am dat seama că toate afirmațiile lui au un scop. Probabil că sunt unii mai tineri care pot fi afectați de anumite lucruri, însă eu am o vârstă și cel mai important pentru mine e să fiu eu cu conștiința împăcată.
Cum au decurs, din punctul tău de vedere, primele tale luni la Poli? Consider că au fost patru luni pozitive. Au fost momente mai puțin bune, dar și momente foarte bune, dar bilanțul e pozitiv.
Care ar fi lucrurile care nu au ieșit așa cum ți-ai dorit? Chiar dacă echipa a rămas neînvinsă, sunt unele momente de joc pe care mi le reproșez, momente în care am fost mai puțin inspirat sau mai puțin concentrat. Sunt detalii tehnice. Dar, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt pe un drum bun, în ceea ce mă privește pe mine dar și în privința stării generale a echipei. Întotdeauna eu mă raportez la echipă, doar așa pot să îmi fac și eu aprecierile în plan personal.
Care e cea mai frumoasă amintire din această perioadă petrecută la Timișoara? Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că întotdeauna, în partidele importante, echipa a arătat caracter, dăruire și întotdeauna am avut rezultate bune. Mă refer la meciurile cu Rapid, Vaslui, Dinamo, chiar și Steaua. Și asta spune foarte multe lucruri despre grupul de jucători și starea de spirit de la Timișoara. Ce aștepți de la noul an, atât cu echipa cât și în plan personal? Aștept să ne menținem în lupta pentru titlu până în ultimele etape, să ieșim cu fruntea sus din acest retur. Avem un lot cu potențial foarte mare și, dacă păstrăm aceeași stare de spirit, putem fi o candidată serioasă la titlu. Pe plan personal, mi-aș dori să fiu cât mai util acestei echipe.
Cu cine vă bateți la titlu? Cred că prima candidată la câștigarea titlului e Oțelul Galați, apoi vin echipele de tradiție, care se vor bate întotdeauna pentru titlu, Rapid, Steaua și Dinamo. Apoi, CFR Cluj, pe care istoria recentă o obligă să câștige titlul. Vasluiul are o echipă interesantă, în teren am simțit că ei au unul dintre cele mai bune loturi din România. Va fi o luptă foarte aprigă și la retrogradare și asta va influența și lupta pentru titlu, deci va fi foarte interesant.
Cine crezi că are cele mai mari merite pentru traseul fără înfrângere din tur? În primul rând conducerea, care a avut o viziune foarte bună. În fotbal, investești astăzi, dar roadele le poți vedea peste câțiva ani. Cred că la Timișoara a venit timpul și ca jucătorii crescuți acolo, care se identifică cu echipa, să câștige ceva. Dacă ai fost corect, după câțiva ani de investiții, nu ai cum să nu culegi roadele. Apoi, au fost cei doi antrenori, Petrovic și Contra, care au un merit deosebit pentru că echipa nu a pierdut niciun meci. Despre Dusan Uhrin ce știi? Nu îl cunosc personal, însă am auzit foarte multe lucruri bune despre dânsul. Este un tip foarte serios, adeptul unei pregătiri foarte bune, are influențe din școala germană de fotbal. Eu cred că mă voi înțelege bine cu el, nu am avut niciodată antrenori cu care să nu mă înțeleg. În vară ai avut mai multe oferte, ai vreun regret că ai ales Timișoara? Nu am niciun regret. Dacă nu eram convins că la Timișoara se poate face performanță, nu făceam această alegere. Am ales și cu sufletul. Sunt mândru să fac parte dintr-un grup de jucători precum cel de la Timișoara și, o spun cu mâna pe inimă, sunt mândru să joc sub culorile unei echipe de anvergura și tradiția Politehnicii Timișoara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER