Burcă: „Nu voi înceta să sper că într-o zi îmi va cânta imnul!”

Ovidiu Burcă a schimbat aerul nemțesc cu cel românesc și, cel
puțin deocamdată, nu are niciun motiv să regrete alegerea făcută:
este titular la singura echipă neînvinsă din Liga I și simte din
nou cum e să fii în vârful clasamentului, după o retrogradare și o
clasare pe locul nouă în liga a doua germană, cu Energie
Cottbus.

Cum ați sărbătorit în vestiar victoria cu Rapidul?

Nu am fost foarte zgomotoși, dar foarte foarte bucuroși, a fost un
meci care ne-a epuizat destul de mult. Ne așteptam de la început că
va fi un meci de uzură fizică și psihică, așa a fost, un meci
încrâncenat, au existat dueluri foarte tari, însă sunt fericit că
am câștigat până la urmă.

Crezi că au crescut șansele la câștigarea campionatului
după acest joc?

Nu cred că e timpul acum să vorbim despre șansele la campionat, au
trecut doar zece etape, suntem pe un drum bun, mai avem multe
lucruri de înbunătățit. Trebuie să rămânem umili, cu picioarele pe
pământ, să ne facem autocritică și să vedem ce am făcut bine, ce am
făcut rău și să le îndreptăm pe acestea din urmă.

A fost poate cel mai bun joc al tău de la sosirea la
Timișoara, ești de aceeași părere?

Eu am spus când am ajuns la Poli că am avut niște probleme din
punct de vedere fizic, le-am recuperat între timp. Mă simt bine,
grupul este minunat, le mulțumesc colegilor mei că m-au acceptat și
deja mă simt unul de-al lor, mă simt bănățean. În acest moment nu
pot decât să mă felicit că am venit la Timișoara.

Nu și-a
luat gândul de la națională

Vă e teamă să nu aveți soarta Rapidului din postura de
echipă a momentului?

Nu cred că Rapidul s-a simțit invincibilă, giuleștenii au o echipă
bună, au făcut contra Brăneștiului un meci foarte bun. Însă,
această luptă pentru locurile fruntașe e una de anduranță, o luptă
a nervilor, etapă de etapă trebuie să fii capacitat la maxim, atât
fizic, cât și mental. Cine va avea cea mai mare constanță, va avea
de câștigat la finalul campionatului.

Pantilimon și Zicu pleacă în Franța. Te gândești că pe
viitor vei fi la rândul tău selecționat la
națională?

Eu mi-am spus că atât timp cât voi juca fotbal, nu voi înceta
într-un colț al inimii mele să sper că într-o zi îmi va cânta din
nou imnul naționalei, pentru că am fost la toate naționalele de
juniori sub 23 de ani.

30 de ani a
împlinit Burcă în luna martie

4 trofee a
cucerit Burcă în carieră: un campionat și trei Cupe ale
României

Publicat: 05 10. 2010, 11:00
Actualizat: 05 10. 2010, 11:03