Burdujan: „Nu ne temem de Steaua”

Lucian Burdujan spune că Vasluiul lui Viorel Moldovan a intrat în linie dreaptă pentru partida cu Steaua din prima etapă a returului.

Nu te-ai săturat de cantonamente?

Când m-am apucat de fotbal, am știut că nu va fi ușor, mai ales când voi ajunge la un nivel înalt. Nu e ușor în niciun cantonament, dar asta ne e meseria. Mai avem de disputat trei partide amicale și apoi așteptăm prima etapă.

Jucați cu Steaua în prima etapă a returului…

E mai bine că începem tare. Cu adversari puternici ne mobilizăm bine. Și în tur am bătut Steaua, așa că nu văd de ce ne-ar fi teamă acum de acest joc. De fapt, nu ne e teamă de nimeni. Nu există echipă invincibilă în Liga I. S-a dus vremea când formațiile din provincie tremurau în fața echipelor din București. Un rezultat bun în Ghencea ne-ar da moral pentru tot returul.

Prindeți UEFA și anul ăsta?

De asta ne pregătim asiduu. Avem toate condițiile la Vaslui pentru a face mare performanță. În tur am pierdut multe puncte din cauza ghinionului.

Crezi că Vasluiul poate câștiga Cupa României?

Așteptăm să vedem cu cine vom juca în sferturile de finală. Nu trebuie să ne fie teamă de nimeni. Vasluiul poate câștiga Cupa României.

Mai ai prieteni în Giulești?
Da. Vorbesc des cu o parte dintre foștii mei colegi, dar nu despre fotbal

Îți pare rău că ai plecat de la Rapid?

Eu am vrut să plec de la Rapid, așa că nu are cum să-mi pară rău. Nu mă mai întorc la Rapid niciodată.

A fugit cu mașina clubului

Curtea de Arbitraj pentru Fotbal urmează să se pronunțe astăzi în litigiul dintre FC Vaslui și Viorel Hizo (foto). Clubul vasluian a reclamat că fostul său antrenor a plecat cu mașina de serviciu, în timp ce Viorel Hizo se plânge că mai are de primit 22.000 de euro. Decizia CAF va fi irevocabilă și executorie.

„Ne-am fript cu românii“


Patronul vasluienilor, Adrian Porumboiu a spus ieri că a ales să transfere jucători străini deoarece aceștia sunt mai serioși. „Nu vreau să fac un alt CFR la Vaslui. Nu copiez pe nimeni. De ce am luat numai străini? Păi ne-am cam fript cu românii în ultima vreme. În al doilea rând, românii sunt greu de abordat“, a declarat Porumboiu.

„Avem o imagine deplorabilă“

Adrian Porumboiu consideră că imaginea fotbalului românesc este afectată și din cauza premierii altor echipe. „Fotbalul românesc are o imagine deplorabilă. Dacă nu înțelegem că nu avem voie să facem premieri, e grav. E imoral, indecent, un viol asupra dreptului de proprietate”, a precizat Porumboiu.

Dublă pentru  Wesley

FC Vaslui și-a trecut în cont aseară o nouă victorie pe pământ turcesc. Echipa lui Viorel Moldovan a trecut cu scorul de 2-1 de polonezii de la Lechia Gdansk, ambele goluri fiind marcate de Wesley (14, 60). Ultimul joc de pregătire al vasluienilor din Antalya se va disputa vineri, cu Spartak Nalchik.


"Și în tur am bătut Steaua, așa că nu văd de ce ne-ar fi teamă acum de acest joc. De fapt, nu ne e teamă de nimeni"
– Lucian Burdujan, atacant FC Vaslui

 

Publicat: 11 02. 2009, 09:40
Actualizat: 11 02. 2009, 09:45