Burleanu acuză: „Toxicul Kassai lucrează pentru Gică Popescu!” Vezi cum au răspuns cei acuzați!

Burleanu acuză:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu, unul dintre candidații pentru președinția FRF, susține că, în cadrul ședinței Comitetului Executiv al Federației de luni, Mircea Sandu va încerca să adopte câteva măsuri care să îl favorizeze pe Gică Popescu, omul susținut de actualul șef al federalilor în alegeri. Concret, Burleanu crede că în cadrul întrunirii de pe 16 decembrie se va încerca schimbarea procedurii de alegere a membrilor CEx. „Între membrii afiliați circulă temerea că ați dori ca reprezentanții Comitetului Executiv să nu mai fie aleși în cadrul Adunării Generale, ci printr-o procedură care să reunească separat, în cursul lunii ianuarie, fiecare eșalon care ar urma să-și desemneze un reprezentant în forul de conducere menționat”, scrie acesta pe site-ul său. 

Contactat de ProSport, acesta a detaliat și miza unei astfel de mișcări pe care susține că ar pregăti-o președintele FRF: „Primul motiv ar fi ca următorul președinte să conducă Federația cu oamenii aleși de ei, de cei aflați acum în fruntea FRF. Acești oameni, la rândul lor, ar urma ca în timpul rămas până la alegeri să umble în teritoriu și să lucreze în interesul lui Gică Popescu, omul susținut de Mircea Sandu în alegeri”. Dacă temerea lui Răzvan Burleanu ar urma să fie confirmată de ședința CEx, atunci, susține el, s-ar încălca statutul FRF, care stipulează în articolul 32, aliniatul 2, că „reprezentantul sau reprezentanții CEx sunt desemnați prin vot în cadrul unei Adunări Generale de alegeri”. 

VEZI AICI COMUNICATUL INTEGRAL AL LUI BURLEANU!

„Mircea Sandu nu-și dă demisia!”

Un alt punct interesant atins de Răzvan Burleanu este cel al unei posibile demisii a lui Mircea Sandu în cadrul ședinței de luni, 16 decembrie. Dacă președintele FRF ar renunța la post, în termen de 30 de zile ar trebui convocată o Adunare Generală Extraordinară în urma căreia să fie ales succesorul acestuia. „Acest fapt ar face ca lipsa de previzibilitate să-i dezavantajeze pe candidații care se opun domnului Gheorghe Popescu, a cărui campanie este susținută din interiorul FRF”, anunță Burleanu pe site-ul său. Contactat de reporterii ProSport, acesta e convins că Mircea Sandu nu va demisiona, întrucât astfel și-ar pierde și mandatul de la UEFA, care „este visul său” și că „alegerile pentru președinția FRF vor avea loc, probabil, în martie”. 

Kassai: „Nu mă interesează subiectul!”


Kassai, acest personaj toxic, contactează președinții!

Răzvan Burleanu, candidat președinția FRF

Omul de bază în mecanismul federal care, conform lui Răzvan Burleanu, lucrează intens pentru Gică Popescu este Adalbert Kassai, secretarul general al Federației și omul despre care s-a spus  că decide de fiecare dată rezultatele alegerilor la FRF. „Acest personaj toxic este unul dintre oamenii care au dus fotbalul în starea actuală. El controlează tot ce înseamnă ligi inferioare și AJF-uri. El îi sună pe președinții de cluburi și le spune să nu accepte întâlniri cu noi, contracandidații lui Popescu. Până acum, nu am întâlnit însă o astfel de reacție, ci doar ezitări și amânări din partea președinților de cluburi”. Cum reușește Kassai să își exercite influența? Explică Burleanu: „Să luăm cazul AJF-urilor, unde președinții sunt delegați ca observatori la jocuri. Cine decide numirea acestora? Simplu: secretarul general al Federației! Mai departe, dacă ai o problemă, un litigiu cu un jucător sau lucruri de genul acesta, doar nu te duci la Mircea Sandu. Știm cu toții că el nu se mai implică în lucrurile astea și, automat, ești redirecționat tot către secretarul general Adalbert Kassai. Tot el este și omul care cântă și dansează la toate adunările, el e omul care întreține atmosfera. Mă miră, totodată, faptul că Gică Popescu acceptă colaborarea cu un astfel de om. Să negociezi cu el doar ca să primești niște voturi… mi se pare prea mult!”. 

Contactat de ProSport, Adalbert Kassai nu a dorit să comenteze subiectul, așa cum reiese și din scurtul dialog purtat de reporteri cu secretarul general al FRF. 

– Buna ziua, de la ProSport vă deranjez.

– Cu ce problemă?

– Cu o problemă ridicată de Răzvan Burleanu, candidatul pentru președinția FRF…

– Nu mă interesează subiectul! 

– Bun, dar domnul Burleanu susține că faceți campanie pentru Gică Popescu și că le cereți președinților de cluburi să nu accepte întâlniri cu oamenii care candidează împotriva lui.

– Domnule, nu mă interesează subiectul! O zi bună!

* Contactat, Gică Popescu a răspuns sec: „Nu comentez în niciun fel!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×