Burleanu anunță măsuri împotriva cluburilor aflate în insolvență: interzis la Cupă și la play-off

în cadrul unei conferințe de presă în care a analizat prestația echipei naționale la Campionatul European din 2016, președintele Federației Române de Fotbal a anunțat și o schimbare importantă.

Răzvan Burleanu a declarat că va lua măsuri împotriva echipelor care intră în insolvență. Astfel, cluburile care se vor afla în această situație vor fi excluse din Cupa României și din play-off-ul Ligii 1 ajungându-se chiar până la retrogradarea în liga a treia.

Retrogradările vor putea fi aplicate însă doar începând cu sezonul 2018-2019. În acest moment, Rapid, CFR Cluj și ASA Târgu-Mureș se află în această situație. Cele trei cluburi au la dispoziție doi ani pentru a-și rezolva problemele.

„O mare problemă în fotbalul românesc este cea legată de insolvență. În următoarele două reuniuni ale Comitetului Executiv vreau să discutăm acest aspect și să luăm și niște măsuri concrete. Cluburile aflate în insolvență nu vor mai putea juca în Cupa României și nici în play-off-ul Ligii I. Apoi urmează depunctarea echipelor, iar din sezonul 2018-2019, cluburile vor fi retrogradate în liga a doua sau a treia”, a declarat Răzvan Burleanu.

Publicat: 27 06. 2016, 15:17
Actualizat: 27 06. 2016, 15:55