Burleanu: „Pițurcă nu a vrut să plece. Dacă voia, putea s-o facă”. Ce spune președintele FRF despre situația selecționerului

UEFA a decis că Bucureștiul va organiza patru meciuri de la turneul final EURO 2020. Trei dintre acestea vor fi în faza grupelor și unul în optimile de finală. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, afirmă că această decizie a forului european onorează țara noastră, dar o și ajută să progreseze. Burleanu a mulțumit guvernului și Primăriei București pentru sprijin în demersul de a obține votul favorabil pentru organizarea EURO 2020, dar nu l-a menționat pe Mircea Sandu. Din poziția pe care o ocupă în cadrul Comitetului Executiv al UEFA, fostul președinte al FRF, a făcut lobby pentru ca Bucureștiul să fie trecut pe lista orașelor organizatoare.

Burleanu a afirmat că FRF a contractat fonduri din partea UE pentru a dezvolta o minibază sportivă la Timișoara, acest lucru reprezentând o premieră în istoria Federației Române de Fotbal.

„Ne-am înscris pe această listă onorantă a țărilor care vor organiza Campionatul European. Este o șansă pentru România și ne va susține în demersul nostru de a aduce oamenii mai aproape de suporteri și de copii. Euro 2020 ne va da forța să creștem din punct de vedere sportiv, dar și administrativ și din punct de vedere al infrastructurii. Trebuie să ne calificăm, e un obiectiv imperativ pentru noi. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru: guvernului, primăriei București și nu în ultimul rând, tutoror angajaților FRF.

FRF a câștigat primul proiect cu finanțare europeană din istoria sa. Este vorba despre o minibază sportivă la Timișoara, se vor crea locuri de muncă, iar contribuția FRF este de doar 5000 euro”, a declarat Răzvan Burleanu în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele FRF a vorbit și despre situația lui Victor Pițurcă, precizând că selecționerul ar fi putut să plece în lumea arabă, dar a preferat să rămână pe banca echipei naționale. Burleanu l-a asigurat pe Pițurcă că are tot sprijinul său și a punctat că România a avut un mare avantaj la meciul cu Grecia prin simplu fapt că Pițurcă este cel care a pregătit echipa.

„Victor Pițurcă nu a vrut să plece. A vrut să vadă cât de iubit este, cum se comportă Federația Română de Fotbal. Dacă voia să plece, putea să plece. Poate să plece dacă cineva plătește clauza de 700.000 euro. Eu l-am susținut din primul minut pe Victor Pițurcă, nu cred că are ce să-mi reproșeze. A fost un mare avantaj pentru noi să-l avem pe Pițurcă la meciul cu Grecia, sunt sigur că va fi și la partida cu Ungaria”, a mai precizat Burleanu.

Orașele ce vor organiza partide din cadrul Euro-2020 sunt următoarele:

  • Finala și semifinalele – Londra (Anglia);
  • Un meci din sferturile de finală și trei din faza grupelor – Munchen (Germania), Baku (Azerbaidjan), Sankt Petersburg (Rusia), Roma (Italia);
  • Un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor – Copenhaga (Danemarca), București (România), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Bilbao (Spania), Budapesta (Ungaria), Bruxelles (Belgia), Glasgow (Scoția).
  • Dacă echipa națională a României va reuși calificarea la CE din 2020, două dintre partidele tricolorilor din faza grupelor se vor disputa la București.
Publicat: 22 09. 2014, 12:38
Actualizat: 22 09. 2014, 13:52