Burleanu spune că Dinamo nu poate juca în cupele europene: „UEFA nu a modificat regulamentul”
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, că UEFA nu a modificat regulamentele în ceea ce privește insolvența și, în consecință, Dinamo nu poate participa în ediția 2016-2017 a cupelor europene chiar dacă a ieșit din procedura de reorganizare la 24 septembrie.
„Regulamentul spune că un club trebuie să fie ieșit din insolvență cu 12 luni înainte de debutul competiției europene. Noi n-am primit nicio înștiințare de la UEFA că s-ar fi modificat această regulă. A fost o dezinformare a clubului CFR Cluj, conform căreia un club în insolvență poate participa în competițiile europene. Nu. În noul manual de licențiere realizat de UEFA se spune că dacă un club este în insolvență nu poate participa în cupele europene. Deci se continuă același principiu ca și până acum. Ceea ce se modifică este faptul că un club poate avea parte de o eșalonare a datoriilor pe care le are către UEFA. Acest lucru se face direct cu UEFA. Dar nu trebuie să fii în insolvență”, a explicat Burleanu.
Conform regulamentului UEFA, în cazul în care echipa pregătită de Mircea Rednic va ocupa la finalul sezonului actual un loc de cupe europene, Dinamo nu ar avea dreptul să obțină licența UEFA, întrucât nu a ieșit din starea de insolvență cu 12 luni înainte de începerea sezonului 2016-2017.
Răzvan Burleanu a participat, marți, la lansarea programului „Împreună suntem fotbal”, dedicat practicării fotbalului de bază. Astfel, federația va realiza unsprezece proiecte naționale în sistem integrat, începând din această toamnă, ce includ competiții și acțiuni de scouting. Acestea acoperă mediul urban și rural, în parteneriat cu autoritățile centrale, locale și mediul de business.
În cadrul evenimentului de marți, FRF a încheiat un parteneriat valabil cinci ani cu Federația Daneză de Fotbal, reprezentată la București de președintele Jesper Moller. Prin acest parteneriat fotbalul românesc va beneficia de experiența și asistența specialiștilor danezi în dezvoltarea infrastructurii fotbalului de bază, implementarea programelor și proiectelor dedicate, elaborarea sistemelor IT pentru suportul necesar acestor proiecte, precum și promovarea fotbalului în rândul copiilor.