Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că selecționerul reprezentativei de tineret, Mihai Teja, și-a reziliat contractul cu FRF și va prelua conducerea tehnică a echipei Dinamo.
Burleanu s-a arătat nemulțumit că Mihai Teja nu a putut să continue proiectul început la echipa națională de tineret.
FRF va anunța cine va fi noul selecționer al echipei naționale under 21 la începutul anului viitor.
„Se va schimba selecționerul la naționala de tineret. La început de ianuarie veți afla numele noului selecționer. Nu sunt deloc încântat că Mihai Teja trebuie să plece de la echipa națională de tineret, pentru că am început un proiect foarte important. În momentul în care începi asemenea proiecte, îți dorești să le și continui. Se pare că a doua ofertă nu a mai putut să o refuze, după cea a Stelei. Asta ne-a adus în această direcție”, a declarat Burleanu.
Întrebat dacă e mai tentantă o echipă ca Dinamo decât naționala de tineret, președintele FRF a spus: „Nu cred, dar fiecare antrenor în parte poate răspunde. Îmi amintesc că Florin Marin mi-a spus că are nevoie de adrenalină la Astra. Și a avut într-adevăr parte de mare adrenalină, două sau trei etape a rezistat acolo. Aici contează foarte mult proiectele pe care trebuie să ți le asumi”.
Răzvan Burleanu a precizat că nu i-a cerut despăgubiri lui Mihai Teja, nici clubului Dinamo pentru ruperea contractului. „Nu, în niciun caz, pentru că nu îți permite legislația. Vorbim de contracte de muncă. Dar pe viitor ne gândim. Eu mă gândeam că de vreme ce avem o înțelegere și îți asumi un proiect să rămâi până la capăt. Me gândim de acum înainte, ca să nu mai fimi puși în asemenea situații contractuale”, a precizat șeful FRF.
Mihai Teja se afla la conducerea reprezentativei de tineret a României din data de 6 noiembrie.
Luni, acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat că antrenorul echipei va fi stabilit după sărbători, refuzând să comenteze informațiile vehiculate în mass-media, potrivit cărora Mihai Teja va prelua conducerea tehnică a formației „alb-roșii”. Acționarul a precizat că Ionel Dănciulescu, cel care a condus echipa ca interimar după demisia lui Flavius Stoican, va rămâne în cadrul clubului.
Tehnicianul Flavius Stoican și-a reziliat, la 12 noiembrie, pe cale amiabilă, contractul cu FC Dinamo, în locul său fiind numit până la finalul turului Ligii I Ionel Dănciulescu, cel care a ocupat până la acea dată funcția de director general al clubului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER