Burleanu: „Suntem într-o procedură de analiză a activității lui Daum! Se va termina cât mai repede posibil!”

Prezent la Botoșani pentru decernarea Supercupei României, Răzvan Burleanu a vorbit încă o dată despre situația selecționerului Christoph Daum. Președintele FRF a precizat că este în desfășurare o ‘procedură de analiză’ a rezultatelor echipei naționale, iar o decizie finală în cazul antrenorului german va fi luată după încheierea acestei analize.

„În privința domnului Daum suntem într-o procedură în momentul de față de analiză. Se va termina cât mai repede posibil. După ce o să avem această analiză, e un dublu filtru, la nivel de Comisie Tehnică și apoi la nivel de Comitet Executiv, o să putem răspunde acestei întrebări”, a declarat Răzvan Burleanu.

Șeful de la Casa Fotbalului a precizat și că nu există niciun conflict între FRF și LPF, cu referire directă la declarația lui Gino Iorgulescu care a afirmat că l-ar demite imediat pe Christoph Daum dacă decizia i-ar aparține.

„E o libertate de opinie. Să nu credeți că la nivel de Comitet Executiv avem unanimități peste unanimități pe orice subiect. Cu criticile m-am obișnuit. Atât timp cât credem cu tărie că lucrurile pe care le facem, indiferent de subiect, sunt cu bună credință nu avem de ce să nu mergem mai departe. Nu este niciun conflict între federație și ligă și cred că președintele ligii vă poate confirma. Sunt puncte diferite pe care le împărtășim și unii și alții, au fost și subiecte legate de sistemul competițional, în care și noi și televiziunile deținătoare de drepturi tv am intervenit. Echipele nu și-au dorit și au parte de un sistem și bune și cu rele așa cum a fost și ediția precedentă de campionat”, a încheiat Burleanu.

Publicat: 10 07. 2017, 09:22
Actualizat: 10 07. 2017, 09:23