„Buzz! Meme, mă iei la tine?”
Avertisment pentru Rădoi! Viața din Arabia Saudită e grea, nu glumă.
Dovada cea mai clară e că un alt fost stelist, Elton, visează să se întoarcă în România. După aproape doi ani la Riad, brazilianul vrea să ia legătura cu Mihai Stoica, omul care l-a adus la Steaua, în speranța că MM îl va putea ajuta, de această dată cu un transfer la…Unirea Urziceni! În încercarea sa de a-l contacta pe managerul ialomițenilor, mijlocașul de 1,56 metri a apelat chiar la ProSport. Cum? Prin intermediul messengerului! Brazilianul care după plecarea sa la Al-Nasr a ținut legătura cu unul dintre reporterii ziarului, ne-a dat ieri un „Buzz”: „Poți să-mi dai telefonul lui Meme?”. După ce a notat numărul, brazilianul a admis că ar pleca de la Al-Nasr, însă numai după o discuție cu bunul său prieten: „Vreau să revin în România și să joc la Urziceni, dar nu depinde numai de mine. O să vorbesc cu Meme despre această posibilitate”.
Îi este greu la Riad
Sunt două motive pentru care Elton a început să-și caute echipă. În primul rând, el s-a săturat de viața monotonă de la Riad. De altfel, într-un interviu acordat ProSport, jucătorul a recunoscut că îi este greu în Arabia Saudită, mai ales că el vine dintr-o țară, Brazilia, unde nu există restricții, iar oamenii își trăiesc viața la intensitate maximă. „Când eram la Steaua, mi-a plăcut mult Bucureștiul, un oraș cu o viață agitată, așa cum îmi place mie”, a spus Elton.
Bate pasul pe loc
Apoi, din punct de vedere sportiv, transferul la Al-Nasr a fost un eșec pentru micuțul mijlocaș. Deși este de două sezoane în Arabia Saudită, Elton nu s-a bătut niciodată la titlu cu Al-Nasr. Și actuala stagiune este deja compromisă. În acest moment, formația din Riad se află pe un dezamăgitor loc 6, la 19 puncte de primul loc, și a pierdut în ultimele două etape derby-urile cu Al-Ittihad și Al-Hilal.
"Nu-l regret deloc pe Elton, chiar mă bucur că am scăpat de el și l-am dat la arabi" – Gigi Becali, finanțator Steaua