Incertitudinea planează în continuare asupra viitorului lui „U” Cluj. Florian Walter a dsicutat cu Adrian Marțian despre posibilitatea cedării clubului, dar și alți investitori stau la pândă, susține fostul acționar dinamovist.
Surprinde faptul că Walter nu a reușit încă să vândă pachetul majoritar până acum, în condițiile în care cere doar 3,5 milioane de euro (doar Cojocnean este cotat la 800.000 de euro). Astfel, brand-ul „U” ar fi obținut aproape gratis de un posibil investitor.
O explicație pentru lipsa de interes a oamenilor de afaceri pentru „U” o oferă stiridecluj.ro, care anunță că Arpad Paszkany a declanșat o acțiune de „gonire” a celor interesați să preia ‘șepcile’. Scopul din spatele acestei manevre ar fi, potrivit sursei citate, accesul la Cluj Arena, stadion folosit în prezent exclusiv de „U”.
Concret, numărul unu din Gruia ar fi dat sfară în țară în rândul oamenilor potenți financiari din Cluj și i-a anunțat că vor avea mari probleme în condițiile în care se vor gândi să preia clubul de la Walter. În condițiile în care nu va fi găsit un investitor, echipa va fi preluată, cel mai probabil, de administrația locală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER