Ca-n Europa League!** Unirea – FC Timișoara 3-3!
Â
După ce a urcat “muntele” Șahtior în Liga Campionilor, Timișoara lui Sabău s-a împiedicat de “butruga” Unirea, deși a avut 2-0 și părea că victoria nu-i mai poate scăpa. Alba a revenit și a înscris de trei ori, tot atât cât marcase în precedentele patru etape.
Â
Fără patru dintre “eroii” de la Donețk (Alexa, suspendat, Arman Karamyan, Cisovski, accidentați, și Parks, doar rezervă), Timișoara a început falnic meciul de pe Cetate și a deschis scorul când destui dintre oamenii lui Falub nici nu apucaseră să vadă mingea, darmite să o atingă. Bucur, fără gol după “dubla” din Ucraina, a dezmorțit tabela cu un șut din careul mic, ca la antrenament (4). A fost semnalul care a dat cep show-ului. Mai întâî și-au arătat ghearele bănățenii, prin Bucur (bară în minutul 7), care au zgârâiat a doua oară prin Claudiu Ionescu. Fostul buzoian a deranjat somnul păianjenilor din vinclul din stânga al porții lui Cernea dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri (28).
Â
Penalty-ul asistentului Nica
Â
Scăpați ca prin urechile acului la ratările lui Bucur (31) și Mera (32), alb-negrii au revenit în joc grație asistentului Nica și geniului lui Florin Dan. Primul a dictat penalty la un contact dintre Mera și Veljovic, iar al doilea a transformat lovitura de pedeapsă (45) și a inventat două pase de gol pentru Ionuț Bălan (59) și Cristea (75). N-a fost însă sufIcient pentru ca alb-negrii să detoneze “bomba”. Ultimul cuvânt l-a avut Goga. Ghinionist când Cernea a deviat în bară primul șut de 3-3 (82), atacantul a dovedit că merită toți cei 1,5 milioane de euro plătiți de Marian Iancu câteva minute mai târziu, când a înscris senzațional din lovitură liberă (86). Un 3-3 final drept pentru ambele echipe, niciuna dintre ele nemeritând să plece învinsă de pe Cetate.
Â