„Ca să accept un transfer,** mama a fost arestată!”

Mircea Sandu (foto dreapta) e amuzat de comparația eternului
nostru derby cu „El Clasico”. Mai mult, lasă senzația că a detestat
mereu ideea de uniformă și, implicit, ambele echipe
departamentale.

Urmează „El Clasico”…
Barca – Real? (râde).

Dinamo – Steaua!
De ce sari așa? Pe mine mă amuză comparația asta. Când am auzit
prima dată că Dinamo – Steaua e ca Barca – Real, mi-a venit să fug
în Spania. Chiar e deplasată! Echipele alea valorează miliarde de
euro… Apoi, tribunele… La derby-ul nostru, noi ne dăm jigniri
în tribune, ca să nu spun că ne dăm altceva! Suntem departe!

Dumneavoastră de ce nu ați jucat nici la Dinamo, nici la
Steaua în carieră?
Pentru că nu m-au interesat nici gradele și nici banii.
Oportunități au fost!

Și se puteau refuza astea două?
De ce nu? Am stat 15 ani minunați la Sportul. Apropo, după același
model voi mai sta și la FRF, deși unii deja spun că mă curăț, că
sunt bolnav grav…

Și nu ați avut probleme că le-ați
refuzat?
Au fost. În ’82, a venit un colonel la mama. Ene, parcă… Ea era
bufetieră, așa că i-a făcut un control și a invocat că nu are acte
pe un salam de Sibiu și pe o roată de cașcaval! A ținut-o o noapte
la circă. Numai ca să mă facă să merg la un anume club.

Care? Nu poate fi decât Dinamo!
(Râde). Steaua nu era, că e vorba de MI. Deci, Dinamo sau Victoria,
dar nu-ți spun care!

Cum a fost cu accidentarea aia la genunchi care v-a
încheiat cariera? Se aude că v-ați lovit intenționat, ca să
încasați niște bani…
Aiurea! Am stat trei ore și jumătate în operație și apoi am slăbit
nouă kilograme! Diagnosticul a fost gonartroză. Aș mai fi jucat
până la 40 de ani, pentru că eram foarte bine fizic. Eram pachețele
de mușchi!