Meciul cu Steaua a fost ultimul pentru mijlocașul adus în iarnă pentru a ordona jocul echipei de pe Bega. Jan Kozak a fost considerat principalul vinovat de către Marian Iancu pentru al treilea gol reușit de fotbaliștii lui Stoichiță, iar după meci l-a desființat pe fotbalist.
„Este un jucător în echipă care nu este conectat la ceea ce ne dorim, nu face față obiectivelor. A greșit grav când am fost egalați”, a spus Iancu ieri.
În urma evenimentelor din Ghencea, patronul Timișoarei a decis să rezilieze contractul fotbalistului de 29 de ani, măsură pe care restul lotului trebuie să o considere ca un ultimatum.
„Sunt jucători care au obiectivele lor personale, care nu se încadrează în obiectivele clubului și eu nu tolerez acest lucru, gen campionat mondial, sau mai știu eu. Și eu am nevoie de caractere, de spirit de luptă. Trebuie să fie sută la sută conectați la fiecare joc, lucruri pe care el nu le-a arătat și atunci ne despărțim. Din punctul ăsta de vedere, lucrul e închis. La Timișoara e ordine și disciplină, nu contează cum te numești dacă nu ești conectat la obiectivul echipei. Punct„, a declarat Iancu, luni dimineață, la Sport.ro.
Decizia se va oficializa astăzi după-amiază, când Iancu a programat o ședință cu membrii conducerii tehnice în care așteaptă și explicațiile lui Ioan Ovidiu Sabău. După acest 3-3 cu Steaua, Timișoara a ajuns la al patrulea egal consecutiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER