Cad oamenii președintelui?** Primul arbitru luat în colimator de Ion Crăciunescu

Relația încordată pe care Ion Crăciunescu a avut-o în ultimii ani cu Vasile Avram va genera acum destule schimbări în arbitrajul românesc, odată cu instalarea primului la șefia CCA. Cel dintâi care a simțit pe pielea sa acest lucru este Radu Petrescu, arbitru apropiat lui Avram, care a fost contrat dur după meciul Sportul – Steaua, din ultima etapă.

La finalul partidei de duminică, din Regie, arbitrul bucureștean a participat la obișnuita ședință tehnică alături de colegii de brigadă și de Patrițiu Abrudan, observatorul de arbitri al partidei. Ultimul este un apropiat al lui Ion Crăciunescu și, se pare, viitor membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor, dacă aceasta va ajunge sub conducerea vâlceanului.

Abrudan: „Am scris tot în raport”

Chestionat în privința unei faze de observator, Petrescu a replicat sec că nu-și mai aduce aminte ce s-a întâmplat, lucru care a declanșat furia lui Abrudan. Acesta i-ar fi adresat cuvinte grele arbitrului, după care a părăsit val-vârtej vestiarul „fluierașilor”. De adăugat că Radu Petrescu este un „central” crescut exclusiv de Vasile Avram, care tocmai l-a promovat în această toamnă pe lista FIFA pe bucureștean.

„Nu a fost niciun incident. Tot ce am avut de spus am făcut-o în raportul de arbitraj. Eu le fac arbitrilor recomandări în funcție de ce se întâmplă pe teren, nu pe parti-pris-uri”, a fost ieri reacția lui Abrudan. Chiar și în aceste condiții, Petrescu l-a reclamat pe observator și a întocmit memorii împotriva acestuia atât la FRF, cât și la CCA.

45 de meciuri a arbitrat până în prezent Radu Petrescu în Liga I

Frații Avram nu se lasă

Marius Avram s-a întors ieri din Austria, unde a fost arbitru adițional în brigada condusă de Alexandru Tudor la meciul Red Bull Salzburg – Slovan Bratislava (scor 3-0) și a primit vestea că a fost delegat la o partidă din etapa a IX-a a Ligii I. Acesta va conduce întâlnirea dintre CS Mioveni și FC Vaslui, în timp ce fratele său, Valentin, a fost și el delegat ca asistent la jocul FC Brașov – Ceahlăul.

Crăciunescu îl așteaptă pe Dumitru Dragomir

Ion Crăciunescu nu a acceptat încă să devină șeful arbitrilor din fotbal. „Îl aștept pe Dumitru Dragomir, pentru a discuta despre acel procent din drepturile TV. Practic, solicităm cota noastră de participare la competiție. Sunt convins că domnul Dragomir va înțelege după ce îi vom expune punctul nostru de vedere. Nu vrem să ne punem de-a curmezișul cu nimeni, nu este un moft, dar nu putem trăi fără bani”, a declarat Crăciunescu.

Publicat: 01 10. 2011, 09:16
Actualizat: 01 10. 2011, 09:17