„Cadou” pentru Țălnar!** Primul jucător transferat de Negoiță la Dinamo a ajuns în România! FOTO

Italianul Erminio Rullo, primul jucător transferat de Ionuț Negoiță în calitate de acționar majoritar al lui Dinamo, a ajuns astăzi în România.

Fundașul stânga venit să acopere una din „găurile” semnalate de Cornel Țălnar a sosit în țară în jurul orei 16:00 și tot astăzi va ajunge în Poiana Brașov, unde va începe pregătirile sub comanda „Țânțarului”.

Deși nu a apucat să-și cunoască viitorii colegi, Rullo pare deja „integrat” în lotul „câinilor”: și-a făcut apariția îmbrăcat în culorile tradiționale ale clubului din Ștefan cel Mare.

Rullo a venit cu o cursă aeriană de la Bari și a fost așteptat la aeroport de impresarul Traian Gherghișan.

Fundașul italian nu a oferit declarații presei.

Erminio Rullo (29 de ani) a mai jucat la Lecce, Napoli, Triestina și a devenit definitiv al lui Modena în ianuarie 2011. Fundașul italian a fost antrenat de fostul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi, care între timp a făcut pasul către Serie A, la nou promovata Pescara.

82 de prezențe în Serie A a acumulat Rullo
 

Publicat: 21 03. 2013, 16:53
Actualizat: 21 03. 2013, 17:50