Cadu s-a pregătit în această vară alături de Rapid și chiar a jucat într-un meci amical pentru giuleșteni, dar situația complicată a clubului din București l-a făcut să aleagă ASA-ul.
„Am semnat pentru un an de zile cu ASA Târgu Mureș. Am fost foarte bine primit aici. Mi-a plăcut foarte mult baza pe care o au aici, puține cluburi din România au astfel de condiții, sincer. Am vorbit cu Daniel Stanciu când eram la Rapid. Îmi pare rău, dar acolo nu am putut să rămân. Ne-au spus că au termen vineri, apoi că au termen miercuri, ori eu așa nu mai puteam să stau. Stăteam aiurea. Eu am vrut să joc la Rapid, de asta m-am întors în România, dar m-a deranjat că nu era nimic sigur și mai avem doar o săptămână și jumătate până începe campionatul”, a declarat Cadu pentru DigiSport.
Cadu a precizat că a avut o discuție preliminară și cu fostul său club, dar în cele din urmă CFR Cluj nu s-a mai arătat interesată de serviciile sale.
„La începutul verii m-a sunat cineva de la CFR Cluj pentru o revenire. Mi-au spus să aștept, dar nu m-a mai sunat nimeni. Sunt dezamăgit puțin, pentru că eu aș fi vrut să îmi termin acolo cariera, să mai joc la Cluj un an sau doi. Dar ăsta este fotbalul. Dacă cei de la Cluj mă mai sună, normal că mă întorc. Acolo am câștigat trofee, a fost cea mai bună perioadă a mea”, a încheiat Cadu.
Ricardo Cadu a jucat la CFR Cluj în intervalul 2006-2014, perioadă în care a evoluat în 202 meciuri și a marcat 27 de goluri. Cadu a câștigat opt trofee cu echipa ardeleană: trei titluri de campion, trei Cupe și două Supercupe ale României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER