Cadu, fault de roșu!

Steliștii au motive să se plângă de prestația centralului, care ar fi putut rupe echilibrul numeric din teren în prima repriză. Contestat vehement în urmă cu un an, la egalul alb dintre cele două echipe de la Cluj, Augustus Constantin nu a avut parte nici de această dată de o întâlnire liniștită. Faza de care se poate plânge echipa lui Lăcătuș s-a petrecut în prima jumătate a meciului, atunci când portughezul Cadu a avut o reacție nesportivă la o fază banală asupra lui Arthuro. Căpitanul gazdelor a urmărit o minge care se ducea în aut, ciocnindu-se de atacantul Stelei. Brazilianul, căzut pe teren, a fost apoi călcat intenționat cu piciorul pe spate de Cadu, gest care se sancționează cu eliminare directă.

S-a certat cu Augustus la pauză

De altfel, la pauză, Arthuro a ținut să-i reproșeze lui Augustus Constantin deciziile luate, inclusiv faptul că a fost lovit în cap cu o monedă aruncată din tribune. În partea secundă, centralul din Râmnicu Vâlcea a mai avut o greșeală de apreciere, atunci când l-a iertat pe uruguayanul Alvaro Pereira de cel puțin un cartonaș galben după o intrare dură, din spate, la George Ogăraru.

Publicat: 27 09. 2008, 00:37
Actualizat: 27 09. 2008, 08:58