Cadu intră prin alunecare: „Trebuie să plecăm toți de la CFR. Sper să nu retrogradăm”

  • Universitatea Cluj a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a XXIV-a a Ligii I. Pentru CFR Cluj a marcat Ogbu ’18, iar pentru Universitatea Cluj au înscris Lemnaru ’15 și Ciupe ’63.
  • 10 este locul ocupat de CFR Cluj, cu 31 de puncte, în timp ce „U” ocupă poziția 14, cu 24 de puncte

U Cluj a câștigat pentru prima dată după 42 de ani, în Liga 1, în fața rivalei de la CFR Cluj. Jucătorii lui Vasile Miriuță nu au reușit nicio victorie în partidele oficiale din acest an, iar Ricardo Cadu se teme ca echipa să nu retrogradeze la finalul sezonului, mai ales că sunt la șapte puncte de zona fierbinte a clasamentului.

Căpitanul CFR-ului susține că din vară ar trebui să plece toți jucătorii actuali și să vină alții care vor să facă performanță pentru echipa din Gruia.

„Ne-au bătut, au fost mai buni ca noi. Asta e. Trebuie să ridicăm capul și să mergem înainte. Mă așteptam la mai mult de la noi, dar asta e situația. Ă‚știa suntem. Nu am ce să zic. Noi ar trebui să jucăm mai bine, să avem altă atitudine. E foarte greu să ne motivăm. Nu mai avem niciun obiectiv după acest eșec. Sper să nu retrogradăm.

Din păcate, acum mai trebuie să facem 5 puncte să fim siguri că rămânem în Liga 1. E frustrare mare, nu credeam că se poate ajunge aici. E foarte rușinos. Trebuie să plecăm toți, să vină o echipă nouă. Dacă se va dori să rămân, atunci o voi face, altfel voi pleca și eu. Urmează meciul cu Pandurii. Trebuie să batem, să facem ceva. Miriuță nu e vinovat pentru jocul nostru, e doar vina noastră”, a spus Ricardo Cadu la Digi Sport.
 

Publicat: 25 03. 2014, 12:53
Actualizat: 25 03. 2014, 14:12