Ricardo Cadu, fostul căpitan al CFR-ului, este foarte aproape de o revenire în Liga 1 și poate juca la Rapid din sezonul viitor.
Cadu, ajuns la 34 de ani, este în negocieri avansate cu gruparea giuleșteană, informează DigiSport. Fotbalistul și-a încheiat socotelile cu Gil Vicente și va veni din postura de jucător liber de contract. Cadu a mai fost în negocieri cu Rapid în urmă cu un an și jumătate atunci când conducerea clubului negocia cu Vasile Miriuță. Cum antrenorul nu a mai ajuns în Giulești, nici Cadu nu a mai dorit să vină la Rapid.
Ricardo Cadu a jucat la CFR Cluj în intervalul 2006-2014, perioadă în care a evoluat în 202 meciuri și a marcat 27 de goluri. Cadu a câștigat opt trofee cu echipa ardeleană: trei titluri de campion, trei Cupe și două Supercupe ale României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER