Cadu: „Nu mă interesează să ajung la Galata! Obiectivul nostru e campionatul”

Căpitanul formației CFR Cluj, Ricardo Cadu, a declarat, luni
seară, că meciul cu Gloria Bistrița, scor 3-0, din etapa a XV-a a
Ligii I, nu a fost o revanșă pentru eliminarea din Cupa
României.

„Nu a fost o revanșă, ci un meci de campioant, pe care
l-am câștigat meritat. Echipa joacă foarte bine și am meritat
victoria. Din păcate am ratat un 11 metri, dar important este că
echipa a câștigat. Am ratat, asta e. Obiectivul nostru a fost mereu
campionatul și dacă ajungem la 6-7 puncte de lider în iarnă, va fi
mai ușor. Niciun jucător nu e indispensabil, nici Traore, nici
Cadu. Nu mă interesează să ajung la Galatasaray, sunt acum la CFR,
la iarnă vorbim altceva. Cu Gaz Metan suntem favoriți pentru că
jucăm acasă. Trebuie să batem, suntem CFR, suntem campioana. Cred
că Mediașul este cea mai bună echipă a etapei, pentru că a bătut
Steaua”
, a declarat Cadu.

Jucătorul Leonardo Veloso a menționat că eliminarea din Cupa
României nu poate fi schimbată, așa că meciul din Liga I nu a fost
o revanșă. „E o competiție diferită, acum am făcut un joc
bun și am luat puncte. Obiectivul nostru rămâne titlul, vrem să
ajungem cât mai repede sus. Nu suntem fericiți pentru locul pe
care-l ocupăm, dar vom lupta în continuare să urcăm în clasament.
Cu această victorie am reintrat pe drumul cel bun”
, a
declarat Veloso.

Sașa Bjelanovici consideră că echipa CFR a fost net superioară
formației bistrițene. „Ce s-a întâmplat în Cupă nu se mai
putea repeta. Am fost net superiori, chiar dacă am ratat multe
ocazii în prima repriză, inclusiv un penalti. Am răams calmi și am
câștigat. Cu aceste trei puncte pot spune că am revenit în lupat
pentru titlu, dar trebuie să mai adunăm și altele”,
a spus
Bjelanovici.

Formația CFR Cluj a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul
de 3-0 (0-0), echipa Gloria Bistrița, în ultimul meci contând
pentru etapa a XV-a a Ligii I.

Mediafax

Publicat: 16 11. 2010, 09:21
Actualizat: 16 11. 2010, 09:22