CFR Cluj a ajuns să nu mai sperie pe nimeni. Clujenii au avut un retur de coșmar, nereușind încă să se impună acasă în 2013, iar meciul împotriva Concordiei Chiajna (1-1) a sintetizat perfect lipsa de formă a ardelenilor. Ricardo Cadu recunoaște că formația sa a evoluat modest, dar este de părere că șansa a contribuit și ea la stabilirea câștigătoarei.
„Nu știu ce se întâmplă, dacă știam făceam ceva. Oricum, ei au avut doar două ocazii și ne-au dat un gol. Am avut și ghinion, dar de prea mult timp nu mai suntem o forță pe teren propriu. E rușinos, pentru că noi suntem CFR, echipă care a fost obișnuită în ultimii ani doar cu locurile fruntașe.„, a spus Cadu la DolceSport.
Clujenii speră să își salveze sezonul modest cu o victorie în Cupa României. Ardelenii sunt la 90 de minute de calificarea în finală, dar misiunea lor este una grea, în condițiile în care meciul tur cu Astra s-a terminat 0-0. Chiar și așa, căpitanul fostei campioane este convins că echipa va arăta o altă față în disputa de la Giurgiu.
„Acum ne gândim la returul cu Astra, sper să ne calificăm. Sunt convins că vom arăta altfel și vom face un meci bun, care să ne asigure prezența în finală„, a mai spus fundașul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER