Cadu, omul-penalty!
După titlurile cucerite în 2008 și 2010 și Supercupa din 2009,
Ricardo Cadu, căpitanul formației din Gruia, a fost decisiv și în
finala de Cupă de miercuri, cu FC Vaslui. „Aleg un colț și trag.
Sunt uneori și norocos”, e confesiunea lui Cadu.
Adversarele CFR-ului au un sentiment de deja-vu când îl văd pe
Ricardo Cadu că execută penalty-uri. Din nouă lovituri de pedeapsă
pe care le-a executat la CFR a marcat opt goluri. A fost decisiv și
miercuri, când a înscris golul din penalty care a adus a treia Cupă
consecutivă în Gruia. Asta după ce a adus primul titlu din istoria
echipei clujene, în 2008, în urma unei lovituri de pedeapsă avute
în ultima etapă în minutul 71 cu Universitatea Cluj, la scorul de
0-0. Între cele două trofee a punctat decisiv și în Supercupa
României din vara anului trecut, cu Urziceni. Anul acesta a marcat
decisiv din penalty și la Craiova (3-2) și a apropiat CFR-ul de cel
de-al doilea titlu.
„Îmi aleg
un colț și trag puternic!”
Lusitanul explică secretul loviturilor de pedeapsă. „Îmi aleg un
colț la penalty-uri și trag puternic. Am uneori și noroc. De când
sunt la CFR am ratat doar o dată, cu Gloria Buzău. Golul cu Vaslui
este dedicat familiei și suporterilor”, spune Cadu. Lusitanul vrea
ca supremația Clujului în Liga I să continue și anii următori. „Aș
dori ca echipa mea să mai ia șase trofee în următorii trei ani,
trei dintre ele să fie titlurile din Liga I”, mai spune Cadu, care,
miercuri seară, a insistat să bată el penalty-ul decisiv.
„Recunosc, am vrut să fiu din nou eroul echipei”, a spus el.
„Aștept vacanța, vreau să mă relaxez alături de soție. Nu mă
gândesc la copii, sunt prea tânăr, mai stau vreo doi ani
așa”, Ricardo Cadu, căpitan CFR Cluj
CFR îl
vrea pe Vujadinovic
Fundașul Nikola Vujadinovic (23 de ani) este dorit cu insistență de
formația din Gruia pentru a se întări în linia defensivă. Sârbul a
fost remarcat de șefii Clujului în sezonul recent încheiat, când
jucătorul a avut evoluții apreciate la Alba Iulia, chiar dacă
echipa a terminat pe ultimul loc. Iuliu Mureșan a discutat deja cu
oficialii lui Udinese condițiile unui împrumut, iar aceștia și-au
dat acordul de principiu. Italienii cer în schimb să aibă prima
opțiune la un transfer la Traore și Deac.
2 penalty-uri a
avut CFR în acest sezon de Liga I, cu Iașiul și Craiova, ambele
transformate de către căpitanul Cadu
100 de meciuri a
jucat Cadu pentru CFR în Liga I, 15 în cupele europene, 11 în Cupă
și unul în Supercupă