CFR Cluj va avea același căpitan și sezonul următor. „Rămân să câștig din nou titlul”, așa a sunat explicația-promisiune a lui Cadu pentru alegerea făcută.
Colaborarea dintre CFR și Ricardo Cadu (29 de ani) a fost aproape să ajungă la final în această vară, cu un an înaintea expirării angajamentului. După ce echipa a ratat prezența în cupele europene, lusitanul a fost tentat să plece în Portugalia, pentru a fi mai aproape de familie. Aducerea antrenorului Jorge Costa și transferurile efectuate mai apoi de șefi l-au convins să rămână. Căpitanul fostei campioane chiar a avut o discuție cu noul tehnician, care i-a explicat că îl vede drept unul dintre cei mai importanți jucători ai formației.
Nu se pune problema ca Ricardo Cadu să plece. Vom discuta cu el prelungirea contractului atunci când va fi momentul Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
164 de partide a jucat până acum Cadu în tricoul clubului CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER