Cadu: „Rămân la CFR și dacă nu prindem Europa!”** Vezi ce loc crede că merită „feroviarii”

Din vara anului 2006 la CFR, lusitanul Ricardo Cadu (29 de ani)
mai are contract numai până în iunie 2012, dar se arată dispus să
activeze în continuare în Gruia.

„Prelungirea contractului nu depinde de mine, ci de șefi.
Eu aș accepta o nouă ofertă a conducătorilor. Dacă eram patronul
echipei, îi prelungeam deja contractul lui Cadu. Rămân la CFR chiar
dacă nu prindem cupele europene”
, a spus ieri Cadu.

Acesta a conștient că la vară vor urma schimbări la echipă ca
urmare a rezultatelor slabe din acest sezon. „După cum a
jucat CFR anul acesta, suntem pe un loc meritat. Acum suntem o
echipă de locul 8, nu putem mai mult. Sperăm la un loc pe podium,
dar va fi foarte greu. Trebuie să fie schimbări în vară, deoarece
CFR se bate mereu la campionat”
, a mai precizat
lusitanul.

Mureșan: „Se va retrage de la CFR”

Președintele campioanei a ținut să își laude căpitanul. „Îmi doresc
ca Ricardo Cadu să se retragă de la CFR, e spiritul echipei, sper
să mai ridice trofee. Sunt convins că vom continua împreună, el nu
va pleca de aici”, a fost promisiunea lui Mureșan.

7 trofee a
cucerit Cadu de când este la CFR: 2 titluri, 2 cupe și 3 supercupe
ale României

Publicat: 26 03. 2011, 10:36
Actualizat: 26 03. 2011, 10:47