„CAF a respins memoriul lui Bozovic! **Îi vom cere daune!”
Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că memoriul lui Vladimir Bozovici prin care solicita să devină jucător liber de contract a fost respins de Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, gruparea giuleșteană urmând să îi ceară daune fundașului.
"Azi am fost informat că memoriul lui Bozovici a fost respins de CAF. Pentru noi este totul cât se poate de clar, deja este a doua instanță care ne dă dreptate. Nu am primit încă motivația, dar o vom primi cu siguranță. Noi acum îi vom cere daune, atât lui, cât și impresarului, pentru că Bozo a părăsit echipa fără permisiunea clubului. Iar împotriva agentului, acest Zvonko Milojkovici, vom depune memoriu la Federația Sârbă de Fotbal, precum și la FIFA", a spus Sichitiu.
Oficialul rapidist a menționat că gruparea îi va cere daune fundașului Vladimir Bozovici indiferent dacă se va întoarce sau nu la echipă. "Nu ne interesează dacă el se întoarce sau nu. Pe noi ne interesează daunele. Să plătească dacă a plecat de capul lui. Memoriul nostru prin care cerem suspendarea este acum la Comisia de Disciplină. Din ce știu, Bozovici mai poate ataca decizia CAF doar la TAS. Să vedem dacă îl ține să meargă acolo", a adăugat Sichitiu.
La 17 aprilie, Vladimir Bozovici a plecat în Serbia fără acordul conducerii clubului, după ce proprietarul apartamentului în care locuia l-a evacuat pentru neplata chiriei de către gruparea giuleșteană. Conducerea FC Rapid i-a oferit lui Bozovici un alt apartament, pentru a locui cu soția și copilul său până la rezolvarea problemelor, dar acesta a a refuzat. Fundașul refuză să se mai întoarcă la București deși contractul său cu Rapid expiră în vara anului 2010.