Câini de câini!** Jucătorii lui Dinamo au o colecție impresionantă de „patrupede”
Jucătorii lui Dinamo se laudă cu o colecție de câini impresionantă
Campion la capitolul „patrupede” este Țucudean care are la Arad opt câini, din trei rase!
Costi Nica se mândrește cu patru exemplare de pitbull, în timp ce Curtean, Matei și Luchin sunt mari iubitori de labrador retriever
V-ați întrebat vreodată ce câini au „câinii-roșii”? Dinamoviștii fac cinste din plin supranumelui de „câini”, cei mai mulți dintre elevii lui Bonetti având cel puțin un exemplar de rasă acasă. Chiar dacă le este greu să petreacă mult timp cu patrupedele, din cauza programului încărcat, câinii fac parte din viața a zece „câini roșii”.
„Dai gol, îți dau un pitbull!”
Un caz aparte este cel al lui Costi Nica. Fundașul de 19 ani și-a dorit un pitbull din copilărie, dar părinții săi nici nu au vrut să audă. Acum, are patru exemplare! „Tata nu voia să mă lase să-mi iau câine, dar l-a convins un prieten. În urmă cu trei ani, la un meci între juniorii Chiajnei și cei ai lui Dinamo, în minutul 80, la 3-3, am intrat eu pe teren. Atunci, prietenul tatălui meu mi-a strigat din tribună: «Dacă dai gol, îți dau un pitbull!» Am înscris, am câștigat cu 4-3 și de atunci îl am pe Tyson”, rememorează cu plăcere jucătorul. Apoi, Nica a mai adus acasă trei câini: pe Tito, Billy și Maya. „După Tito m-am dus să-l cumpăr de la Galați. Eu nu știam să ajung bine până la Urziceni, dar am mers cu un prieten până acolo. Am ținut harta invers, dar tot am ajuns”, își amintește amuzat fundașul.
Țucudean e campion
Faptul că locuiește la casă, în apropierea Bucureștiului, îi permite lui Costi să își vadă animalele zilnic, lucru care nu se poate spune și despre majoritatea colegilor săi. George Țucudean, golgheterul lui Dinamo, are pe lângă o colecție impresionantă de automobile și una de câini pe măsură: cinci din specia ciobănesc german, doi bichoni și un shar pei. Atacantul nu-i poate vedea însă decât atunci când merge, în timpul liber, la părinți, care locuiesc în Arad.
Zizou, cadou de 24 de ani
Aceeași problemă o are și Alexandru Curtean, care nu poate petrece timp cu cei doi labradori pe care îi are, decât atunci când merge în Sibiul natal. „Mi-am dorit de mic un câine, dar am stat mult timp la bloc și părinții mei nu au fost de acord. Până la urmă, cei dragi s-au revanșat și mi l-au oferit cadou pe Zizou atunci când am împlinit 24 de ani. După ce am revenit dintr-un cantonament l-am găsit și pe Figo. Pe el chiar l-am avut o perioadă cu mine, la București, dar a crescut și nu puteam să-l mai țin”, a spus mijlocașul dinamovist.
Și managerii țin la câini
Un mare iubitori de câini este și unul dintre managerii Stelei. Oficialul echipei din Ghencea are de mai mulți ani o cățelușă din rasa „ciobănesc de Berna” pe care a botezat-o Chelsea și, mai recent, a adoptat și un câine părăsit, căruia i-a pus numele Toto. De altfel, dragostea magerului pentru patrupede a ieșit în evidență și în trecut, când a ajutat financiar un adăpost de câini din Chitila.
De-a lungul anilor, Ionel Dănciulescu a schimbat patru câini din rase diferite: huskey, pitbull, caniche și bichon
CÂINII DINAMOVIȘTILOR
JUCĂ‚TOR RASĂ‚ CÂINE (EXEMPLARE)
George Țucudean ciobănesc german (5), bichon (2), shar pei
Constantin Nica pitbull (4)
Cristian Bălgrădean lup alsacian, ciobănesc german
Cosmin Matei chihuahua, labrador retriever
Alexandru Curtean labrador retriever (2)
Cătălin Munteanu terra nova, samoyed
Dragoș Grigore bulldog francez
Srgian Luchin labrador retriever
Ionel Dănciulescu bichon
Mircea Axente pomeranian
Al meu e mezinul grupului. Are abia două luni, nici vaccinuri nu i-am făcut. E cadou pentru prietena mea
Mircea Axente, atacant Dinamo
Pe Billy îl mai iau cu mine la antrenamente. Toți colegii îl îndrăgesc, mai ales când începe să se plimbe pe toate holurile din stadion
Constantin Nica, fundaș Dinamo
L-aș mai fi ținut pe Figo cu mine, la București, dar cum eu sunt plecat atât de des, l-aș fi chinuit în primul rând pe el
Alexandru Curtean, mijlocaș Dinamo