Cu promisiunea eternă a concesionării stadionului Dinamo din partea Ministerului de Interne, acționarii dinamoviști au luat în calcul și mutarea formației în Cotroceni. Cum Progresul se află la un pas de faliment, „câinii” au luat legătura cu BNR-ul, cel căruia îi aparține baza din Parcul cu Platani. În acest sens, șefii încearcă să obțină o chirie cât mai bună, în funcție de negocieri urmând ca echipa lui Rednic să fie mutată cât mai repede. Există posibilitatea ca acest lucru să se întâmple chiar din retur. Dinamoviștii s-ar bucura să poată juca pe Cotroceni, mai ales că arena este una mult mai modernă decât cea din „Ștefan cel Mare”, cu tribunele aproape de gazon și standarde apropiate chiar de cele cerute pentru participarea în Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER