„Câini” de toamnă
Roș-albii sunt în grafic! Cu punctele și locul în clasament, dar nu și cu jocul prestat. La pauza meciului cu Poli Iași, „câinii” din teren au fost fluierați de cei din tribune. În primul rând, suporterii au fost nemulțumiți de viteza redusă cu care circula mingea și de lipsa de omogenitate a echipei. Aceste minusuri nu sunt întâmplătoare. Principala explicație este că unele dintre vedetele echipei au sosit abia spre mijlocul celui de-al doilea stagiu de pregătire al verii, iar alții, mai rău, cu câteva zile înainte de startul campionatului sau în plin sezon. Mircea Rednic și-a testat schemele, în vară, la antrenamente pe fotbaliști care acum nu mai sunt la Dinamo sau care au fost trimiși la echipa secundă. „Câinii“ au avut două stagii de pregătire, în Germania (22-30 iunie) și Franța (4-18 iulie). Oameni de bază ai lotului, precum Adrian Cristea și Lobonț, au venit târziu în pregătiri pentru că au participat cu naționala la Euro, iar Marius Niculae, Tamaș sau Julio Cesar au ajuns la Dinamo chiar după startul Ligii I.
"Jocul lui Dinamo nu merge așa cum vreau eu pentru că în pregătiri nu am lucrat cu fotbaliștii pe care mă bazez acum. Nu spun asta ca o scuză" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo