Câini ‘încețoșați’!** „După meciul cu Poli, am mers să salutăm galeria!” Cum i-au tratat fanii pe jucători?

Marius Niculae deplânge faptul că suporterii lui Dinamo s-au
îndepărtat de echipa din Ștefan cel Mare și face un apel la aceștia
să revină și să îi susțină pe jucători. Doar așa, crede ‘Săgeată’,
că formația lui Țălnar poate să salveze acest sezon, care nu a
început deloc bine pentru ‘câini’.

Din nefericire, suporterii sunt din ce în ce mai puțini.
De la meciul cu Timișoara, din sezonul trecut, nu am mai văzut o
atmosferă așa frumoasă. Noi sperăm să îi aducem pe suporteri la
stadion, dar rezultatele ne împiedică să aducem fanii adevărați în
tribune, cei care știu sa faca o atmosferă, știu să facă bannere
frumoase și bine gândite. Sunt puțin dezamăgit de acest lucru. Mai
sunt dezamăgit pentru faptul că în meciurile în care am apucat să
joc, cele de pe teren propriu, suporterii au fost foarte duri la
adresa jucătorilor. Eu încerc de multe ori să dau totul pe teren.
Numai pentru Dinamo am jucat … chiar dacă dee multe ori nu mi-a
ieșit acest lucru
„, a spus Niculae pentru sptFM.

Partida cu Timișoara a reprezentat un moment de cotitură pentru
parcursul ulterior al lui Dinamo și, din păcate, echipa a ieșit
șifonată. „Ca și jucător, sau căpitan al echipei, îmi pare
nespus de rău pentru că rezultatele nu ne ajută. După meciul cu
Timișoara, ne-am îndepărtat de obiectivul nostru. Dupa cum știți,
multe din meciurile de pe teren propriu, în proporție de 50% le-am
câștigat datorită fanilor. Prin atmosfera pe care au făcut-o,
echipele care veneau în Ștefan cel Mare intrau cu teamă pe teren,
din cauza atmosferei. Suporterii ne-au ușurat, de multe ori,
misiunea pe teren.
„, a completat vârful.

La finalul meciului de pe Bega, jucătorii au fost ‘eroii’ unui
eveniment extrem de stânjenitor. Aceștia s-au dus să își salute
fanii, nesezisând, din cauza ceții, că peluza este goală:
O situație neplăcută la Timișoara. La finalul partidei, eu
și baietii am mers să salutam galeria. Din cauza ceții nu am văzut
că peluza era goală. De abia când am ajuns în fața peluzei am văzut
ca nu mai era nimeni acolo


Obsesia Ligii
Campionilor

Dinamo este mereu aproape de cea mai importantă competiție
inter-cluburi din lume, dar niciodată acolo. Atacantul dezvăluie că
acest blestem îi urmărește pe ‘câini’, dar speră că, în viitorul
apropiat, formația din Ștefan cel Mare va ajunge în Ligă.

Îmi doresc enorm să avem accees în Liga Campionilor.
Parcă suntem blestemați pentru că nu reușim să ne calificăm. Când
suntem foarte aproape, parcă Dumnezeu ne dă o palmă și ne întoarce.
Sperăm ca până la urmă să își întoarcă și spre noi fața și să jucăm
in Liga Campionilor

Publicat: 25 11. 2009, 18:01
Actualizat: 25 11. 2009, 18:30