Întors din Portugalia, Liviu Ciobotariu le-a comunicat șefilor săi că Anderson Santana și Joao Alves sunt cei doi jucători care l-au impresionat în meciul dintre Academica și Guimaraes. Totul s-a oprit însă, pentru moment, la șefii dinamoviști care au făcut oferte mult prea mici pentru doleanțele celor doi fotbaliști.
Plecat la cumpărături în Portugalia, dar cu un buget extrem de redus, „Ciobi” s-a întors cu două nume pentru viitorul dinamoviștilor: Anderson Santana (25 de ani, fundaș stânga) și Joao Alves (31 de ani, mijlocaș central), ambii de la Vitoria Guimaraes. Celor doi li s-au trimis deja propunerile de colaborare, însă ofertele sunt cu mult sub așteptările clubului lusitan, dar și ale jucătorilor. Mai precis, Dinamo le-a propus acestora un contract pentru doi ani și jumătate, dar cu un salariu destul de mic, iar pentru gruparea portugheză o sumă la jumătate față de cât solicită lusitanii.
Santana: „Sunt încântat că Dinamo mă vrea!” Jucătorii și-au dat acordul pentru un transfer în România, însă așteaptă ca astăzi să se mai poarte o rundă de negocieri cu reprezentanții „câinilor” și în urma căreia dinamoviștii să ridice prețul de achiziție: „Sunt fericit că sunt dorit de un club atât de mare precum Dinamo. Am citit multe despre el. Să vedem ce va urma”, a spus Anderson pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER