„Câinii” atacă cu coada între picioare!** Un jucător admite: „Va fi o surpriză dacă batem Chiajna”

Psihicul dinamoviștilor a fost serios zdruncinat mai ales după ultimele șase meciuri din campionat, în care echipa din „Ștefan cel Mare” nu a câștigat niciun joc. Acest fapt a reieșit cel mai clar ieri, când George Țucudean a dat de înțeles că o victorie a „câinilor” la Chiajna ar fi o surpriză.

Ieri, în jurul orei 15:00, Cristi Bălgrădean și George Țucudean au sosit la stadionul Dinamo pentru a împărți cadouri copiilor, din partea clubului și a omului de afaceri Robert Negoiță. Apoi, cei doi au dialogat cu presa, iar Țucudean a surprins cu una dintre declarațiile sale. Fericit după calificarea în finala Cupei, obținută joi la Mediaș, atacantul și-a exprimat totuși îngrijorarea vizavi de meciul de luni, de la Chiajna. „Nu ar fi o surpriză dacă am pierde în fața Concordiei, pentru că este o echipă foarte bună. Sper să facem surpriza și să câștigăm noi”, a declarat Țucudean, dovedind astfel că cel puțin o parte dintre jucătorii lui Dinamo au dezvoltat deja un complex de inferioritate față de adversarii din campionat, după seria neagră din ultima lună.

După înfrângerea cu Sportul, jucătorii și-au pierdut încrederea în ei
Liviu Ciobotariu, fost antrenor Dinamo

TE PRICEPI LA FOTBAL! INTRĂ‚ ÎN CONCURS ȘI CÂȘTIGĂ‚ TRICOUL ECHIPEI TALE FAVORITE

Publicat: 14 04. 2012, 08:24
Actualizat: 14 04. 2012, 09:16