„Câinii” atacă primele locuri în retur:** „Cu Borcea la echipă, Dinamo ar fi mult mai puternică”

Situația de la Dinamo este una extrem de dificilă, jucătorii fiind neplătiți de mai multe luni, iar la nivelul acționarilor nînțelegerile macină și mai mult imaginea clubului.

Cristi Bălgrădean crede că singura șansă de a salva acest sezon este prinderea unul loc de cupă europeană.

„Am fost eliminați din Cupă, dar totuși am câștigat două trofee anul trecut. Acum nu ne rămâne decât să forțăm, să zic așa, să ne apropiem de primele locuri”, a spus Cristi Bălgrădean (24 de ani) pentru Dolce Sport.

Lucian Goian crede că șansa lui Dinamo este revenirea lui Cristi Borcea.

„Dacă s-ar întoarce, Dinamo ar fi mult mai puternică. Este un om care știe fotbal, care pune foarte multă pasiune în ceea ce face. Pe lângă faptul că a băgat mulți bani în Dinamo, s-a și îmbolnăvit din cauza echipei și a lipsei rezultatelor”, a spus fostul fundaș al „câinilor”.

Publicat: 14 01. 2013, 14:10
Actualizat: 14 01. 2013, 14:11