Fiecare jucător al lui Dinamo a intrat pe teren, la Mediaș, având în mâini fulare și mingi de fotbal, care au fost aruncate în tribune spectatorilor.
„Câinii” au procedat la fel și în derby-ul cu Steaua, din Ghencea, lucru care a generat un întreg scandal după încheierea partidei.
Colonelul Aurel Moise a menționat că Jandarmeria deține două fulare care conțin materiale pirotehnice, dar nu a dorit să dezvăluie dacă există probe care să ateste că acestea au fost aruncate în tribună de jucătorii dinamoviști înaintea derby-ului cu Steaua.
„Jandarmeria a identificat o persoană din galeria dinamovistă care avea asupra ei un astfel de fular, lucru pentru care i-a fost întocmit dosar penal. Personalul Jandarmeriei nu poate decât să constate un anumit lucru. Noi vorbim prematur despre o anumită vinovăție sau despre consecințele ei.
La Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a ajuns un fular predat de personalul societății de securitate a stadionului, iar altul, după cum am spus, a fost găsit asupra unui suporter de către Jandarmerie. Sunt două fulare, atât”, a precizat Moise.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER