„Câinii” au ieșit la shopping. Dinamo s-a înțeles cu un fundaș stânga, un stoper și negociază pentru un atacant și un mijlocaș lateral

Dinamo este foarte aproape de a-i aduce în această iarnă pe Adrian Sălăgeanu, Andrei Marc și Marius Niculae. În același timp, „câinii” negociază și pentru Popadiuc, de la Ceahlăul, dar și pentru atacantul Vali Munteanu, de la Fortuna Poiana Câmpina

Dinamo trece printr-un proces de reconstrucție. Venirea lui Daniel Stanciu este principala armă a lui Ionuț Negoiță în reformarea lotului. La nivel declarativ, proiectul celor doi îl reprezintă formarea unei echipe care în sezonul viitor să-și propună ca obiectiv câștigarea campionatului. 

Negocieri avansate cu Sălăgeanu

Principalul post pe care Dinamo vrea să îl întărească în această iarnă este cel de fundaș stângă. Odată cu plecarea lui Constantin Grecu, singurul care corespunde flancului stâng este Steliano Filip, deși acesta este un fotbalist de profil ofensiv la bază. Ca țintă pentru Dinamo este Adrian Sălăgeanu, care la finalul anului trecut și-a reziliat contractul cu ASA Tg. Mureș. Acesta se află în relații foarte bune cu noul manager general și are avantajul de a veni din postura de jucător liber de contract. Între cele două părți au existat deja negocieri, iar la finalul acestei săptămâni, fundașul va da un răspuns clar conducătorilor lui Dinamo. În cazul în care Sălăgeanu o să refuze oferta câinilor, variantă de rezervă este Nicolae Mușat, rămas liber după ce și-a reziliat contractul cu U Cluj. Până în acest moment, șefii clubului din Ștefan cel Mare nu au înaintat o ofertă pentru fundașul stânga crescut la clubul alb-roșu. „Nu aș putea să spun nu unei oferte de la Dinamo. E clubul unde am crescut și m-am format ca jucător”, a spus Mușat pentru ProSport.

Andrei Marc așteaptă negocierile dintre cluburi

Un alt fotbalist pe care Dinamo îl dorește în această iarnă este Andrei Marc. Fundașul central al Ceahlăului este văzut ca o soluție bună pentru centrul apărării, mai ales că Durimel și Adi Popa II au plecat. Între cele două părți există un acord, dar urmează ca echipa de care aparține Marc, Ceahlăul, să fie de acord cu suma de transfer propusă de Dinamo. Negocierile se pot finaliza la sfârșitul acestei săptămâni.

Marc nu este singurul jucător pe care Dinamo îl vrea de la Ceahlăul. Conform unor surse din cadrul clubului nemțean, „câinii” s-au interesat și de serviciile mijlocașului stânga, Doru Popadiuc, internațional de tineret. 

Marius Niculae, prezentat miercuri

Poate cel mai important transfer al câinilor din această asta iarnă este revenirea lui Marius Niculae. Atacantul în vârstă de 34 de ani va fi prezentat miercuri în cadrul unei conferințe de presă, împreună cu managerul Daniel Stanciu și antrenorul Mihai Teja. Ultimul club la care a jucat Niculae este Șanliurfaspor, din liga a doua a Turciei. Un alt atacant care s-ar putea alătura lotului lui Dinamo în această pauză competițională este Vali Munteanu, de la Fortuna Poiana Câmpina. În vârstă de 25 de ani, Munteanu a înscris șapte goluri în prima parte a campionatului, în liga a doua.

Publicat: 06 01. 2015, 19:35
Actualizat: 06 01. 2015, 19:46