Dinamo a câștigat cele două meciuri din Liga I sub conducerea lui Dario Bonetti și a revenit pe primul loc după înfrângerea CFR-ului, scor 2-4, în fața celor de la Concordia Chiajna.
Ioan Becali crede că italianul a avut și noroc în aceste meciuri, dar precizează că acesta face parte din viața fiecărui antrenor. Fostul impresar spune că Bonetti a produs și câteva schimbări de efect, pe care Ciobotariu nu a avut curaj să le facă.
„Dinamo nu e reinventată, e mai bulănoasă cu Bonetti. Prima repriză a lăsat de dorit, 46 de minute n-a avut nicio ocazie. Un antrenor dacă n-are norocul necesar în momentul necesar, nu e antrenor. Bonetti a adus acele mișcări de trupe, a schimbat jucătorii.
Ciobotariu mergea în continuare cu aceeași garnitură care nu mai trăgea în speranța că se schimbă ceva. Bonetti a mutat un șurub colo, o piuliță colo, a schimbat ceva. N-a inventat el fotbalul, dar orice antrenor are trick-urile lui.
Dinamo se chinuie în continuare să dea gol. Moți a luat roșu ca să nu joace la Brașov și să fie pe teren cu Clujul, însă trebuia s-o facă în minutul 90, nu cu zece minute înainte de final. Poate s-a uitat prea ușor de episodul Foresta Fălticeni. Dacă mai erau 3-4 minute și se făcea 3-3?”, a declarat Ioan Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER