„Câinii” au scăpat ieftin
Dinamoviștii pot răsufla ușurați! Echipa lor rămâne în Europa și va disputa returul cu NEC, de joi. Problemele și incidentele create de ultrași la Nijmegen nu au atras o pedeapsă severă din partea forului continental. UEFA i-a anunțat ieri pe oficialii din „Groapă” că Dinamo a fost sancționată cu o amendă de 20.000 de euro și cu avertisment. Verdictul era oarecum previzibil, având în vedere că observatorul partidei din Olanda nu a trecut în raport date incriminatorii la adresa clubului. Plus că UEFA nu o consideră, deocamdată, pe Dinamo recidivistă în Europa. Astfel, evenimentele de la meciul cu Levski Sofia, din 2005, când suporterii „câinilor” s-au bătut într-o benzinărie cu susținătorii bulgari, nu au intrat în vederile Comisiei de Disciplină.
Forul de la Nyon a avut ieri pe ordinea de zi 40 de cazuri ce cuprindeau abateri disciplinare pe stadioanele continentale, iar dosarul roș-albilor a fost cel mai dezbătut.
Poate părea greu de crezut, dar fanii recalcitranți ai lui Dinamo au beneficiat de circumstanțe atenuante. UEFA i-a atras atenția clubului din Nijmegen, amendat cu 10.000 de euro, că meciul cu românii a înregistrat carențe organizatorice, deoarece galeriile celor două formații nu au fost corect despărțite pe stadion.
La prima abatere, out din Europa
Avertismentul UEFA înseamnă că, la următoarea abatere de genul celei din Olanda, „câinii” vor fi excluși din cupele europene. Posibil și pentru două sezoane! Acționarii au anunțat deja că se dezic de orice deplasare a fanilor în Cupa UEFA, însă nu pot interzice accesul ultrașilor pe stadioane. Forul continental nu ține cont de astfel de rupturi între club și galerie și o va judeca pe Dinamo ca pe o formație recidivistă dacă vor mai fi probleme în viitor.
Â
"Acum important este să nu avem vreo recidivă, pentru că în acest caz suntem «mâncați». Cred că vor recurge direct la excludere, ceea ce ar duce la desființarea clubului." – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
"O astfel de decizie ne-a responsabilizat. Totuși este de remarcat că, în Olanda, Dinamo a avut o galerie care a susținut echipa până în minutul 80." – Mihnea Ionescu, lider galerie Dinamo
"Mă bucur că Dinamo nu a fost suspendată. Mi-aș dori să treacă de NEC, să ajungă în grupele UEFA, ca să fie obosită în campionat." – Gigi Becali, finanțator Steaua
"Știam că nu vom păți nimic. S-a luat decizia corectă. Oricum, având în vedere că am primit un ultim avertisment, trebuie să fim foarte atenți pe viitor." – Mircea Rednic, antrenor Dinamo
"S-a judecat conform regulamentului, în cinci minute. Este o amendă mare, dar cred că Dinamo a ieșit destul de bine. Sper să fie un avertisment pentru suporteri." – Ionuț Lupescu, director general FRF