„Câinii”, cu burta goală!

Cu doar câteva zile înainte de a redebuta oficial pe banca lui
Dinamo, Ioan Andone are probleme neașteptate la echipă. Nu legate
de accidentări sau de acte de indisciplină, ci de lipsa unui
bucătar bun la Săftica!

„Fălcosul” i-a dus sâmbătă pe jucători la Săftica, acolo unde au
avut programate două antrenamente, odihna și masa. Iar la masă a
intervenit partea neplăcută. Fotbaliștilor nu le-a plăcut gustul
mâncării, cei mai mulți ridicându-se după doar câteva înghițituri,
când l-au atenționat pe antrenor. „Nea Ando, noi nu mâncăm! Are un
gust nasol”. Tehnicianul a gustat la rândul său și le-a dat
dreptate fotbaliștilor, în timp ce singurii „câini” sătui de la
Săftica au fost cei cu patru picioare. La fel s-a întâmplat și
ieri, iar tehnicianul a pus mâna pe telefon și a cerut o explicație
șefilor.

Au concediat bucătarul

Motivul pentru cele întâmplate poate fi acela că zilele trecute
bucătarul dinamoviștilor a fost dat afară. Acesta le gătea
„câinilor” de aproximativ 20 de ani, iar acum a fost forțat să
plece. În locul său a fost adus bucătarul de la Dinamo II, cel
puțin provizoriu, numai că acesta nu se ridică, deocamdată, la
nivelul predecesorului său.

Publicat: 13 07. 2010, 09:16
Actualizat: 13 07. 2010, 09:19