„Câinii” dau atacul la Boloni!**

Șefii dinamoviști se pun serios pe căutat antrenor. Au vorbit, s-au pus de acord și au decis: încep astăzi negocierile cu Ladislau Boloni.

Până acum au existat doar tatonări, responsabil cu acestea fiind Cornel Dinu, care este mai apropiat de “Loți”  Administratorul delegat l-a sunat de câteva ori pe proaspătul campion al Belgiei pentru a-l informa de interesul celor din Ștefan cel Mare. Același lucru l-a făcut și Cristi Borcea, însă fostul jucător din Ghencea i-a rugat pe oficialii dinamoviști să revină cu un telefon luni. Adică astăzi. Tot ceea ce vor acționarii dinamoviști din partea lui Boloni acum este să le spună dacă este interesat de o eventuală experiență în “Groapă”. Dacă tehnicianul va avea această disponibilitate, atunci oficialii “câinilor” se vor deplasa în Franța pentru a discuta tete-a-tete cu antrenorul în vârstă de 56 de ani. Îi vor pune pe masă un plan concret, pe teremen lung și îi vor asigura libertate totală în decizii, Boloni urmând să vină și el cu propuneri pentru eventuale transormări la clubul din Ștefan cel Mare.

Se repetă episodul Rapid?

Acționarii dinamoviști se tem ca nu cumva tehnicianul, care a fost dorit insistent la începutul sezonului de către Rapid, să aibă aceeași atitudine ca în cazul giuleștenilor. Atunci, Fathi Taher a purtat negocierile, iar Boloni l-a tot dus cu vorba pe iordanian cu aceeași tactică. “Sună-mă peste două zile”. De fapt, omul de afaceri iordanian s-a și plâns public de tratamentul la care a fost supus din partea tehnicianului. 


Cel mai scump tehncian al „câinilor”

În cazul în care ar accepta oferta făcută de acționarii dinamoviști, Ladislau Boloni ar deveni cel mai scump antrenor din istoria clubului din „Ștefan cel Mare”. „Câinii” vor să-i ofere un salariu de aproximativ o jumătate de milion de euro și un contract pe patru ani. Șefii vor să-l aducă pe fostul stelist, mai ales că au în program un proiect în care se vrea promovarea tinerilor din propria pepinieră, lucru la care Boloni se pricepe de minune.
 

500. 000 de euro este salariul anual pe care îl încasează Boloni de la Standard

Publicat: 08 06. 2009, 11:10
Actualizat: 08 06. 2009, 11:15