„Câinii” l-au curtat, dar poate semna cu o rivală:** „Mi-aș dori să ajung la o echipă mare din Liga I! Au fost câteva discuții”

Echipele care se bat pentru titlu de campioană au făcut transferuri importante în această perioadă. Steaua a luat cinci jucători și se pregătește să mai achiziționeze cel puțin încă un fotbalist, iar Dinamo a replicat prin două transferuri.

Unul dintre jucătorii aflați pe lista „câinilor” este și fostul jucător al celor de la Gaz Metan, Eric de Oliveira. Brazilianul spune că și-ar dori să evolueze pentru una dintre echipele de top din Liga I, a avut și unele discuții în acest sens, dar deocamdată este nevoit să revină la echipa ucraineană, Karpaty Lvov.

„Mi-aș dori să ajung la o echipă mare din România, sunt sigur că, dacă am oportunitatea să ajung, o să dau maximum, să fiu iubit și acolo cum am fost la Mediaș. Dar, deocamdată, sunt cu contract în Ucraina și o să vedem, aștept oferte. Am avut niște vorbe cu echipe din România”, a spus Eric de Oliveira la Dolce Sport.

Eric a explicat și motivul pentru care trebuie să revină în Ucraina.

„Ucrainenii nu m-au plătit, nu mi-au plătit jumătate din banii pe care trebuia să mi-i dea. Și acordul a fost să mă întorc în Ucraina și să îmi dea toți banii, cealaltă jumătate acum”, a mai precizat Eric.

Publicat: 08 01. 2012, 16:57
Actualizat: 08 01. 2012, 16:59