„Câinii” n-au scăpat de „Pantera” CFR-ului

Ioan Andone este sigur că atacantul de culoare al echipei sale va juca la meciul de mâine seară. „Semedo nu este refăcut chiar 100%, dar cred că va putea să joace”, a zis „Fălcosul”. Clujenii vor pleca azi spre București, la ora 17.00, cu o cursă aeriană. Ei vor fi cazați la hotelul Crystal Palace. „Stăm la acest hotel pentru a fi aproape de stadionul lui Dinamo. Știu că traficul este greu acum în București din cauza pregătirilor care se fac pentru summit-ul NATO”, a zis Andone.

Daniel LUP
Publicat: 29 03. 2008, 09:24