„Câinii” nu atacă titlul nici în viitorul sezon!** De ce ar putea renunța Dinamo să joace pe „Național Arena”

Dinamo a avut și în ultimul sezon un comportament dezamăgitor și
a încheiat campionatul pe locul șase, la fel ca și în urmă cu doi
ani.

Nici în viitorul sezon nu se anunță vreo schimbare importantă
pentru „câini”, care nu își propun câștigarea titlului, ci doar un
loc de cupă europeană.

„În viitorul sezon vrem o comportare mult mai bună decât în
campionatul pe care l-am terminat. Important va fi să ne calificăm
în cupele europene. N-o să refuzăm titlul, dacă vom fi aproape să-l
câștigăm. Ce, Oțelul avea obiectiv titlul în sezonul trecut? L-a
câștigat fără să și-l propună. Așa și noi”,
a spus Nicolae
Badea pentru Evz.

Andone nu a mai vrut să rămână pe banca lui Dinamo și în viitorul
sezon, iar Nicolae Badea anunță că cele două părți se vor întâlni
pentru a stabili condițiile despărțirii.

„Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să am o dispută
cu Andone. Ne vom întâlni și vom stabili condițiile
despărțirii”
, a mai spus președintele „câinilor”.

O altă problemă pe care roș-albii nu au rezolvat-o este cea a
stadionului pe care vor juca partidele considerate „acasă” din
campionatul viitor. Dinamoviștii ar fi vrut să joace pe „Național
Arena”, numai că recent și Steaua și-a manifestat această
dorință.

„Așteptăm condițiile primăriei. Atunci când le vom ști, vom
da și un răspuns. Va fi destul de aglomerat pe noul stadion, pe
care vrea să joace și Steaua”,
a mai precizat Badea.

Publicat: 18 06. 2011, 11:43
Actualizat: 18 06. 2011, 12:10